FC Vaslui-Poli Timişoara 1-0. Moşteanu:„Trebuie să câştigăm şi în deplasare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Vaslui a reuşit cu greu să se impună în faţa timişorenilor, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, graţiei reuşitei lui Piotr Celeban, cel care a înscris trei goluri în acest sezon.

Partida a început destul de echilibrat, iar galben*verzii şi-au adus aminte că joacă acasă abia în minutul 15, atunci când Sălăgeanu a centrat în careu în urma unei lovituri libere, iar Celeban a înscris în poarta Timişorenilor. Tot vasluienii sunt cei care îşi trec în cont următoarea ocazie, însă şutul lui Temwanjera este reţinut de Nuno Claro. Oaspeţii puteau egala prin Szekely, în minutul 27, însă acesta a reluat defectuos un şut din aporpierea porţii.

Repriza a doua a început mai bine pentru timişoreni, iar Brăduţ era cât pe ce să egaleze cu un şut puternic ce a lovit poarta apărată de Straton. În minutul 64, o minge şutată de Temwanjera loveşte bara, spre disperarea celor aproximativ 2.500 de suporteri veniţi la Stadionul Municipal. 

„Sunt mulţumit de victorie şi de joc, am avut foarte multe ocazii. Sunt foarte mulţumit şi de jucători. Sunt satisfăcut şi de cei nou veniţi. Ne dorim să câştigăm şi următorul meci, deoarece trebuie să vină şi prima victorie în deplasare", a declarat Moşteanu la Digi Sport.

Citeşte şi: 

FC Vaslui-Metalul Reşiţa, în 16-imile Cupei României

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”