EXCLUSIV Consilierul fost traficant de minore: „Nu demisionez, îmi asum ce-am făcut. Am fugit prea mult de trecut fiindcă mi-a fost ruşine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Turcu

Cristian Turcu, consilierul judeţean din Vaslui, care are în antecedente o condamnare pentru trafic de minore, a declarat pentru „Adevărul” că nu va demisiona din funcţie, aşa cum anunţase preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Declaraţia publică făcută de către preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit căreia consilierul judeţean ALDE Cristian Turcu ar fi demisionat din funcţie în urma dezvăluirilor privind condamnarea sa pentru trafic de minore, nu este adevărată. 

Cristian Turcu a declarat, pentru „Adevărul”, că nu a demisionat din funcţie şi nici nu intenţionează să o facă pentru că apreciază că nu are motiv. Se consideră reabilitat şi apt pentru a ocupa o funcţie publică. Întrebat de ce a declarat Dumitru Buzatu despre el că şi-a înaintat demisia câtă vreme nu a recurs la un astfel de gest, Turcu a replicat că probabil preşedintele CJ se aştepta la o demisie. 

Cristian Turcu afirmă că nici Dumitru Buzatu, nici şefii săi din partid nu i-au solicitat demisia. „Credeţi că ei nu ştiau de problemele mele?”, a întrebat acesta retoric. Cristian Turcu îşi pune problemele penale pe seama ”valurilor tinereţii” şi se apără indicând şi alţi politicieni locali sau naţionali care au în antecedente condamnări penale, dar cu toate acestea ocupă funcţii publice. 

În dialogul purtat cu reporterul ”Adevărul”, Cristian Turcu a insinuat şi că ar fi o victimă că, de fapt, condamnarea sa ar fi avut substrat politic, la vremea respectivă fiind vicepreşedinte la organizaţia locală de tineret a PNL Vaslui. Într-un final, însă, politicianul a admis că nu este mândru de ce a făcut şi că regretă că nu a ieşit public până acum pentru a-şi clarifica problemele. 

„Sunt membru de partid din 2002, am făcut politică de la 18 ani, am început cu munca de partid de jos, am plecat de la lipit afişe şi apoi am candidat uşor-uşor pe listele unui partid politic. În 2010, când am fost condamnat penal, eram vicepreşedintele PNL Vaslui, la tineret. Eu lucram într-un club în vremea aia. S-au întâmplat lucruri mult sau mai puţin nevinovate. În cluburi nu sunt întotdeauna numai oameni de bună credinţă. Eu mă consider în continuare nevinovat, însă funcţia mea publică a făcut să ducă la rezultatul care s-a întâmplat (n. red. - condamnarea). Am făcut un pas înapoi, mi-am dat seama că sunt o victimă, că nu este bine pentru imagine. Sentinţa respectivă s-a dat şi din prisma faptului că eram un om politic. Este părerea mea”, a declarat Cristian Turcu.

Trebuie precizat că dosarul de trafic de minore, în care a fost judecat Cristian Turcu, a fost judecat de unul dintre cei mai exigenţi magistraţi ai Tribunalului Vaslui, iar în perioada în care s-a pronunţat sentinţa Cristian Turcu era mai cunoscut din prisma activităţii sale din cluburi, nicidecum cea politică.

În urma condamnării din 2010, Cristian Turcu susţine că a continuat să facă politică, însă nu a mai candidat pentru funcţii publice, pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului. Iniţial PNL, apoi ALDE. 

„Regret că am fost cu capul în nori, probabil”

Anul acesta, a considerat că este îndreptăţit să candideze pentru o funcţie publică, având în vedere „munca depusă în toţi aceşti ani”.

„Eu nu m-aş fi băgat în politică dacă judeţul în care suntem nu arată în halul în care suntem de 30 de ani de zile. Eu cred că tineretul din ziua de azi, prin ideile şi prin construcţiile ce vor să le facă, poate face nişte schimbări de bun augur”, susţine Cristian Turcu.

Cât despre faptele penale, într-un final, consilierul judeţean a decis să recunoască public că nu este mândru de ce a făcut.

„Regret tinereţea, regret faptul că am fost cu capul în nori, probabil. Anumite conjucturi, cum să vă spun, sunt anumite chestii în viaţă pe care trebuie să le eviţi, iar eu nu am ştiut să le evit. Nu era prietenul meu (n. red. - traficantul care transporta minorele în Italia), era o cunoştinţă. În perioada respectivă s-au perindat zeci de mii de oameni pe lângă mine. Pentru mine nu contează ce a fost în trecut. Nu îmi face plăcere ce a fost, nu sunt mândru ce ce am făcut, de ce s-a întâmplat în perioada de atunci. Nu mi-am dat demisia din CJ, mi-ar spune toată lumea că am fugit. Eu nu fug, aleg să stau”, a completat Turcu.

Întrebat dacă nu consideră demisia sa un gest de onoare, Cristian Turcu arată şi spre alţi politicieni care ocupă funcţii publice, deşi au fost condamnaţi.

„Ok, este o faptă gravă ce am făcut eu. Dar oare nu este faptă gravă, când te urci beat la volan şi loveşti maşina poliţiei şi se constată că eşti sub influenţa stupefiantelor, iar acum eşti secretar de stat? Îmi asum ce am făcut. Credeţi că mi-a fost uşor? Am fugit mult timp, pentru că mi-a fost rusine, ruşine de tinereţe. M-am reabilitat şi vreau să pun în practică lucrurile pe care le-am învăţat. Îmi pare rău că nu am ieşit mai demult public să clarific aceste lucruri”, a conchis Cristian Turcu.

În 2010, Cristian Turcu a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a racolat două surori minore, pe care ulterior le-a vândut cu 1.000 de euro unui proxenet, în scopul exploatării sexuale în Italia. Sentinţa a rămas definitivă, iar în 2016, Cristian Turcu a înaintat o solicitare Tribunalului Vaslui prin care a cerut reabilitarea. Fiind îndeplinite condiţiile de legalitate, solicitarea a fost admisă de instanţă, astfel că din 2016, cazierul lui Cristian Turcu este curat.

Cristian Turcu, candidat pe listele ALDE pentru un post de consilier judeţean la Consiliul Judeţean Vaslui a fost validat în funcţie pe 9 noiembrie, după ce alţi candidaţi, aflaţi în faţa sa pe listă au renunţat la mandat. Pe lângă postul de consilier judeţean, Turcu a fost ales şi în comisiile de specialitate ale CJ Vaslui, una dintre ele fiind cea de protecţie socială, protecţie copii şi învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea