Efectul restricţionării internărilor: pacient mort în stradă la trei sferturi de oră după ce a ieşit pe uşa spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul a murit la trei sferturi de oră după ce a ieşit pe uşa spitalului, cu fişa medicală în buzunar

Caz revoltăror la Bârlad, unde un octogenar diagnosticat cu pneumonie acută interstiţială, adus cu ambulanţa la spital în dimineaţa zilei de 9 martie, a fost trimis să se trateze acasă după un set de investigaţii. Pacientul a murit în stradă cu scrisoarea medicală în buzunar, aşteptând fiul să vină să-l transporte acasă

Un pacient al Spitalului Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” Bârlad a murit nedemn, în drum, la puţin timp după ce medicii care l-au consultat l-au expediat acasă. Gheorghe Covalic (84 ani), din localitatea vasluiană Unţeşti, comuna Bogdăneşti, a fost găsit de trecători zăcând pe trotuar, în capătul sudic al oraşului (zona Confecţii), şi au sunat la 112 pentru a solicita o ambulanţă. Cadrele medicale sosite la locul intervenţiei nu au putut să-l resuciteze şi au declarat decesul.

Incidentul s-a petrecut pe 9 martie, la ora 17.45, la mai puţin de trei sferturi de oră după ce a ieşit pe uşa spitalului. Octogenarul a fost adus cu ambulanţa la spital în dimineaţa aceleiaşi zile, fiind preluat de ambulanţieri direct din cabinetul medicului de familie din localitatea de domiciliu. A fost trimis la spital cu diagnosticul prezumtiv de pneumonie interstiţială.

La ora 11.54 a fost consultat de medicul de la Compartimentul Primiri Urgenţe. Ulterior i-a fost făcută o radiografie pulmonară şi un set de analize, investigaţii în baza cărora a fost pus diagnosticul de “pneumonie acută interstiţială”. Medicul urgentist a recomandat şi consultul unui specialist, aşa că octogenarul a fost dus cu autosanitara spitalului la secţia de Pneumoftiziologie, secţie situată în altă zonă a oraşului faţă de clădirea principală a spitalului, unde a fost confirmat diagnosticul pus de medicii urgentişti.

“La Pneumologie i s-a trecut în fişa medicală recomandarea pentru tratamentul pe care trebuia să-l urmeze. Nu s-a dispus internarea. Pacientul a fost dus cu ambulanţa înapoi la Urgenţe unde medicul i-a dat o reţetă pentru tratamentul prescris de pneumolog. Puţin după ora 17.00 a plecat de de la Compartimentul Primiri Urgenţe către domiciliu”, a explicat Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalului bârlădean.

După aproximativ 40 de minute de la externare, Gheorghe Covalic a fost găsit în zona Confecţii, căzut la pământ. “Poliţiştii au fost sesizaţi de personalul medical de pe ambulanţă care au anunţat că au fost solicitaţi pe strada Mihai Eminescu pentru un pacient de 84 de ani care nu a putut fi resuscitat. În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului”, a precizat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.

Din cercetările poliţiştilor reiese că bătrânul trebuia să se întâlnească în acel loc cu fiul său pentru a se deplasa apoi în localitatea de domiciliu.

Necropsia pacientului va fi efectuată în cursul zilei de azi, 11 martie.

Potrivit protocoalelor medicale, pacienţii vulnerabili nu pot fi externaţi din spital dacă nu există un aparţinător care să-l însoţească. În cauză nu a fost depusă nicio plângere din partea familiei, prin urmare nu a fost deschisă măcar o anchetă internă pentru a se stabili dacă medici au procedat corect sau nu.

După semnarea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui în 2014, a scăzut semnificativ bugetul, respectiv numărul spitalizărilor decontate. Recomandarea a fost de a creşte numărul spitalizărilor de zi, în detrimentul celor de durată mai lungă, pentru a face economie la buget. Pentru a se încadra în planul impus, medicii au fost nevoiţi să trieze paceinţii spitalizaţi la sânge.

Citeşte şi:

Umilinţa de a fi bolnav. Cum sunt căraţi pacienţii între pavilioanele Spitalului Bârlad

FOTO Spitalul groazei. Ruina plină de bacterii şi mizerie în care sunt trataţi pacienţii cu boli pulmonare şi boli psihice

Spitalul bârlădean a trecut prin ciurul evaluatorilor CONAS. Ce şanse are unitatea să primească acreditarea

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete