Două fetiţe de 11 şi 13 ani din Vaslui au fost violate. Una dintre ele este însărcinată cu tatăl ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Două fetiţe de 11 şi 13 ani au fost violate la Bârlad, judeţul Vaslui, iar bărbaţii acuzaţi de agresiune sunt cercetaţi în libertate. Una dintre victime este însărcinată în cinci luni, cu tatăl său.

Două abuzuri sexuale au fost reclamate luni, 12 iulie,  la Poliţia din Bârlad, judeţul Vaslui, la mai puţin de o oră distanţă între ele. Ambele victime sunt minore, iar agresorii sunt cercetaţi în libertate. 

Primul viol a fost aflat în momentul în care unei minore în vârstă de 13 ani din Bârlad i s-a făcut rău. Mama acesteia, în vârstă de 41 de ani, a sunat la Ambulanţă şi a cerut ajutor medical pentru fiica sa care „vomită şi prezintă dureri abdominale”. 

Echipajul medical ajuns la faţa locului avea să constate că, de fapt, copila era gravidă, sarcina fiind una avansantă. De îndată a fost anunţată Poliţia, notează libertatea.ro

Minora a fost consiliată, iar în cadrul discuţiilor cu specialiştii a mărturisit că a fost violată de tatăl ei în luna februarie a anului în curs. 

„Urmare a cercetărilor efectuate şi a activităţilor de consiliere de care a beneficiat persoana vătămată, ar fi fost indicat un prezumtiv autor, un bărbat de 41 de ani. Minora a fost internată într-un centru al DGASPC Vaslui, pentru evaluare şi consiliere psihologică. În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a precizat, potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Tatăl acuzat de viol, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a negat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora în vârstă de 13 ani. 

În prezent, bărbatul este cercetat în libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au emis un ordin de protecţie provizoriu prin care tatălui i s-a interzis să se mai apropie de copilă.

Violată încă de când avea 10 ani 

În aceiaşi zile, 12 iulie, la aproximativ o oră distanţă de primul viol reclamat, o altă agresiune sexuală asupra unei minore era adusă în atenţia poliţiştilor. 

Reprezentanţii DGASPC Vaslui au anunţat că în cazul unei şedinţe de consiliere a unei minore în vârstă de 11 ani „s-a pus în evidenţă un abuz sexual săvârşit împotriva acesteia, în luna ianuarie 2020”, scrie libertatea.ro. 

Potrivit spuselor minorei în cadrul şedinţei de consilieri, agresorul are vârsta de 30 de ani şi este vecin cu familia sa. 

Fetiţa a fost preluată de o echipă din cadrul DGASPC Vaslui, iar în timpul discuţiilor, a relatat că vecinul a abuzat-o sexual în mai multe rânduri încă de când avea 10 ani.

Abuzul sexual a fost confirmat de medicii legişti, iar poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Împotriva agresorului indicat de fetiţă nu a fost luată nicio măsură.

Vă recomandăm să citiţi şi:

România are o producţie de grâu de aproape 7 ori mai mare decât pe vremea când era numită „grânarul Europei”, deşi românii se îmbolnăveau de pelagră

România are o producţie de grâu de aproape 7 ori mai mare decât pe vremea când era numită „grânarul Europei”, deşi românii se îmbolnăveau de pelagră

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!