Dosar exploziv de trafic de persoane. Printre persoanele implicate se numără şi fotbalişti de la FC Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou dosar în care sunt implicate persoane importante din Vaslui a ajuns pe masa judecătorilor, după ce procurorii de la DIICOT l-au adus în faţa instanţei pe Viorel Rusu, un vasluian de 48 de ani, care este acuzat de trafic de persoane şi trafic de minore.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Rusu se afla în vizorul poliţiştilor de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate încă din anul 2011. El este acuzat că racola tinere minore din judeţ pe care, apoi, le obliga să practice prostituţia. Fetele erau folosite, pentru început, pe plan local, printre clienţi numărându-se şi fotbalişti de la FC Vaslui şi persoane din lumea interlopă, iar când deveneau majore erau trimise „la produs“ în Elveţia şi Irlanda, unde practicau cea mai veche meserie în cluburile de noapte. Procurorii au mai aflat că, deşi era ajuns în ţară, Rusu încă mai primea bani de la fete prin intermediul unor conturi on-line, ceea ce înseamnă că acesta le coordona activitatea chiar şi de acasă.

Bărbatul a fost reţinut de oamenii legii în cursul zilei de miercuri, atunci când ofiţerii de la Crimă Organizată au descins la locuinţa sa, unde au găsit şi pe una din fete şi unde au efectuat şi o percheziţie informatică. Până în prezent, patru dintre tinere au decis să rupă tăcerea şi s-au constituit părţi civile în dosar. De asemenea, fotbaliştii implicaţi, mare parte dintre ei foşti jucători de la FC Vaslui, vor trebui să se prezinte în faţa instanţei, ei având calitate de martori în acest dosar. 

Viorel Rusu a fost prezentat, ieri, în faţa judecătorilor, el primind mandat de arestare preventivă. Bărbatul este o cunoştinţă mia veche a oamenilor legii, el fiind condamant în urmă cu câţiva ani pentru înşelăcine.

Citeşte şi:

Minore din Huşi obligate să se prostitueze din cauza sărăciei

Taximetrist din Vaslui, arestat pentru proxenetism şi trafic de persoane

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"