Doi copii cu vârste de 2 şi 6 ani, răniţi într-un accident rutier. La volan se afla chiar mama micuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FPTP Arhivă Adevărul

Accidentul s-a produs pe DN24B, pe raza judeţului Vaslui. La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD încadrată de un echipaj specializat din cadrul Secţiei de pompieri Huşi şi o autospecială tip B aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Doi copii în vârstă de 2 ani şi 6 ani au fost răniţi, vineri, după ce autoturismul condus de mama lor s-a răsturnat pe DN 24B, pe raza comunei Olteneşti.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsit un autoturism răsturnat pe carosabil, cele trei persoane aflate în interior fiind evacuate de ceilalţi participanţi la trafic. Între cele trei persoane aflate în interiorul autoturismului se aflau şi doi copii care erau în stare de şoc şi au suferit multiple escoriaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, pe fondul neatenţiei la volan, femeia în vârstă de 33 de ani a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă, autoturismul rămânând suspendat pe cupolă. Cei doi copii erau asiguraţi, unul cu centură şi celălal într-un dispozitiv special.

"Femeia avea permisul de conducere în regulă şi a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul", a declarat Gheorghiţă.

Cei doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, starea lor fiind stabilă.

Vă recomandăm şi:

MAE: Trupul neînsufleţit al şoferului român ucis într-o parcare din Franţa va fi repatrieriat în cursul săptămânii viitoare

Un microbuz de călători a ars ca o torţă în Zona Industrială a Buzăului VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine