„Din inimă pentru inimi“, pompierii vasluieni donează sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii vor continua să doneze sânge FOTO: Adevărul

Câţiva pompieri din cadrul inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au fost, din  nou, un exemplu de urmat, şi au donat sânge în cadrul unei campanii intitulate sugestiv „Din inimă pentru inimi“.

Acţinea, una voluntară, a devenit o tradiţie printre salvatorii vasluieni. Zilele trecute, un număr de şapte pompieri au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bârlad şi au donat sânge, în speranţa că vor putea salva alte câteva vieţi. 

„Iniţiativa pompierilor vasluieni vine şi în contextul în care zilnic aceştia participă la intervenţii, pe parcursul cărora se confruntă cu suferinţa oamenilor şi înţeleg cât de important este să ofere o şansă la viaţă celor din jurul lor, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie. Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc să fie solidari cu cei aflaţi în suferinţă, iar acţiunile de acest fel vor continua şi pe viitor“, ne-a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Exemplu de urmat

Nu de puţine ori, Centrul de Transfuzii Sanguine din Bârlad, singurul centru din judeţ unde se poate dona, a fost în criză de sânge. Pe lângă beneficiile materiale, cum ar fi 7 tichete de masă, o zi liberă de la serviciu sau scutire în cazul elevilor şi studenţilor, 50% reducere la abonamentul în transport în comun dacă donarea se face în altă localitate decât cea de domiciliu. Mai mult, în urma donării, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată deveni donator de sânge sunt următoarele:

-    să fie sănătoasă

-    să aibă vârsta între 18 şi 60 de ani

-    tensiunea arterială sistolică între 11 şi 18 mmH

-    să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale

-    să nu aibă/să nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii

-    femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală

Citeşte şi:

Mobilizare generală la donat sânge

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA