Diabeticii din Vaslui, la mila unui singur medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii aşteaptă pe hol să le vină rândul la consultaţii

Cei 16.000 de bolnavi de diabet din judeţ stau la cozi interminabile ca să primească scrisoarea medicală fără de care nu îşi pot procura pastilele pentru tratarea afecţiunii

Duţu Pătraşcu din Bârlad a aflat că are diabet în 1995 şi de atunci a înţeles că sistemul de sănătate este depăşit. De fiecare dată când se prezintă la singurul medic din judeţ se înarmează cu răbdare şi îşi aşteaptă rândul să fie strigat. 

„Mă simt umilit. Chiar nu poate face nimeni nimic ca să mai aducă nişte medici? Măcar un medic dacă ar mai veni şi tot ar fi altceva. Ar merge mai repede şi nu am fi nevoiţi să venim chiar şi două-trei zile pentru a ne lua reţeta. Sper să reuşesc să intru azi la doamna doctor“
, a spus Duţu Pătraşcu, de 57 de ani. Sunt însă bolnavi care vin de la capătul judeţului pentru consultul periodic şi fac chiar şi câte 200 de kilometri navetă.

„Am ajuns la ora 7.30 la policlinică şi sper să intru până pleacă doamna doctor. Dacă nu, vin şi mâine deoarece trebuie să-mi iau medicamentele“, a spus şi Lenuţa Irimia, de 47 de ani.

Singurul medic, şi el navetist

Singurul specialist care se ocupă de bolnavii de diabet din judeţul Vaslui este medicul ieşean Ella Pintilei. Ea face naveta pentru a-şi consulta pacienţii şi ţine locul celor opt medici care ar trebui să fie prezenţi în întreg judeţul.

„În acest moment, din cei peste 16.000 de bolnavi doar 9.800 de pacienţi se tratează. Închipuiţi-vă dacă se tratau toţi cum era situaţia! E greu, facem faţă mai greu, dar nu avem ce face. Nu pot trimite oamenii acasă fără să le prescriu insulina de care au nevoie. Ar fi inuman“
, a declarat Ella Pintilei. 

Din cei aproape 10.000 de bolnavi care sunt sub tratament, 3.285 au diabet zaharat tip unu (insulinodependent), iar 9.863 sunt cu diabet zaharat tip doi.
Specialiştii au constatat că şi numărul copiilor depistaţi cu această afecţiune este în creştere. În evidenţele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) sunt 60 de copii cu diabet.

Au cerut ajutor de la Ministerul Sănătăţii

Oficialii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui ridică din umeri. „Am făcut demersuri  în fiecare an pentru a atrage personal de specialitate, din păcate nu au fost solicitări pe acest domeniu“, a explicat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Şefii sănătăţii vasluiene nu s-au lăsat şi au cerut ajutor direct ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, care a promis că va lua măsuri.

„Ceea ce cerem noi este să se dea competenţe medicilor de medicină internă, prescriptori pe programul de diabet, să preia competenţele medicilor specialişti în diabet măcar pentru o perioadă, până se va rezolva această situaţie. Ne este imposibil să asigurăm accesul pacienţilor la servicii medicale în timp util“, a spus Corneliu Mihalache, şeful CJAS Vaslui.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat