Despăgubire uriașă pentru familia unei femei ucise de un șofer beat. A intrat cu mașina într-un grup de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia unei femei, ucisă de un șofer beat și teribilist, a primit despăgubiri record, în valoare de 260.000 de euro. Banii vor fi plătiți prin Fondul de Garantare a Asiguraților, a stabilit instanța.

Instanța a stabilit despăgubiri record pentru familia unei femei decedate FOTO: Arhivă, Adevărul

Tragedia a avut loc în martie 2019. Potrivit cotidianului Vremea Nouă, un șofer de 24 de ani, din cauza vitezei, a scăpat mașina de sub control și intrat în plin într-un grup de oameni, care se afla pe marginea drumului, în localitatea Ghermănești, din județul Vaslui.

În urma impactului puternic, au fost rănite două persoane, iar una dintre ele, o femeie în vârstă de 53 de ani, a suferit leziuni grave. Din păcate, femeia nu a mai supraviețuit. Imediat după accident, polițiștii au stabilit la testarea alcoolscopică, că șoferul avea o alcoolemie de 0,43 g/l în sânge. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, însă deoarece nu mai avea antecedente penale, s-a decis să fie cercetat în stare de libertate pentru „omor din culpă” și „ucidere din culpă”.

După patru ani de procese, familia victimei primește despăgubiri de 260.000 de euro! 

Familia femeii decedate și-a căutat dreptatea în instanță. Astfel, după un proces lung de patru ani de zile, instanța a stabilit că șoferul vinovat trebuie să execute trei ani închisoare.

De asemenea, pentru cele nouă persoane, rude ale femeii omorâte, constituite părți civile în dosar, instanța a decis să dea despăgubiri morale record. Este vorba de suma de 260.000 de euro. Suma ar fi trebuit achitată de firma de asigurări Euroins, însă cum aceasta a intrat în faliment, va fi plătită de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Potrivit presei locale, soțul femeii ucise de șoferul teribilist a primit 50.000 de euro – despăgubiri morale, și 4230 lei – despăgubiri materiale. Pentru cei trei fii ai femeii s-au acordat câte 40.000 euro de fiecare; pentru mama decedatei s-a dispus acordarea a 30.000 euro, iar pentru fiecare dintre cele două surori ale victimei s-au dispus despăgubiri de câte 20.000 euro. Cei doi nepoți vor primi și ei câte 10.000 de euro, fiecare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată