Deputatul Adrian Solomon are interzis la declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Bârlad Adrian Solomon nu va mai avea voie să facă declarații publice pentru o perioadă de timp, după ce l-a amenințat cu moartea pe premierul Ungureanu.

Victor Ponta i-a dat interdicție deputatului PSD Adrian Solomon, după ce acesta a declarat că Ungureanu ar putea avea soarta premierului italian Aldo Moro, dacă va ajunge în municipiul Bârlad și nu va discuta cu primarul de acolo.

Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro.

Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnule prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la primărie, să n-ai bunul simţ să suni la primărie înainte că vii..", a declarat Solomon.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, Solomon a declarat că nu a fost vorba de o ameninţare la adresa primului-ministru, ci de folosirea unei expresii care circulă prin zona Bârladului pentru a-i descrie pe cei ce duc o viaţă grea.

"Când am fost viceprimar la Bârlad, veneau oameni şi îmi spuneau: ‘Ajutaţi-mă, domnule, că am viaţa lui Aldo Moro‘. Vreau să-l asigur pe primul-ministru că nu am făcut referire la persoana istorică Aldo Moro, ci am plasat într-un context neadecvat o vorbă populară", a spus deputatul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!