Demisie la vârful conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, în urma scandalului de corupţie în care sunt implicaţi medicii de la Ginecologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lelia Croitoru

Medicul Lelia Croitoru, directorul Medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde doi medici au fost arestaţi la jumătatea lunii februarie pentru fapte de corupţie,  şi-a anunţat astăzi demisia din funcţie, afirmând că este un gest de onoare. Conducerea Consiliului Judeţean a catalogat demisia doctoriîei Croitoru drept un gest de respingere a practicilor pentru care au fost arestaţi cei doi medici ginecologi.

Anunţul demisiei a fost făcut astăzi în cadrul şedinţei consiliului de Administraţie, la care a participat şi conducerea Consiliului Judeţean Vaslui. Medicii prezenţi la şedinţă şi-au spus nemulţumirile cu privire la problemele din sistemul medical, plângându-se că după arestarea celor doi medici de la Secţia Obstetrică Ginecologie, lucrează în tensiune.

“Onoarea mi se pare un motiv suficient pentru demisia mea. Este tot ceea ce pot spune în acest moment”, a declarat medicul Lelia Croitoru.    

Potrivit conducerii unităţii sanitare, vor fi căutate soluţii pentru ca situaţia să nu se răsfrângă asupra pacienţilor.  “Toată activitatea noastră trebuie să se desfăşoare astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit. Pentru moment, doamna doctor se află în perioada de preaviz. Vom vedea ce soluţii găsim pentru rezolvarea situaţiei şi pentru ca activitatea din spital să se desfăşoare la parametrii normali”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.  Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui este cea mai mare unitate sanitarădin judeţ şi se află în subordinea Consiliului Judeţean.

Un gest de respingere a unor practici

"O cunosc pe doamna doctor Croitoru şi o respect mult. Faptul că a demisionat exprima atitutidinea ei de respingere faţă de anumite practici care din nefericire se mai întâlnesc în unităţile spitaliceşti. Eu cred că la Spitalul Judetean lucrurile vor lua o turnură cat se poate de pozitivă. Astăzi, şapte - opt medici şi-au exprimat în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean şi a membrilor Consiliului de Administraţie nemulţumirile care trebuie îndreptate. Asigurarea condiţiilor optime pentru bolnavi, în sensul asigurării medicaţiei, o mai bună colaborare cu CJAS, atmosfera de lucru şi concordie între diferitele secţii şi oamenii acestora, asigurarea condiţiilor de naveta pentru medicii din iaşi şi a unor locuinte pentru cei tineri care vor sa se stabilească în Vaslui, au fost principalele probleme ridicate de medici. ", a declarat pentru Adevărul, Corneliu Bichineţ, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui.
Anul trecut, finanţarea alocată de CJ Vaslui, Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost de 2.000.000 lei, iar anul acesta potrivit vicepreşedintelui CJ, au fost alocate 2.200.000 lei 

Anchetă extinsă la spital

Cercetările ofiţerilor anticorupţie în scandalul de corupţie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au scos la iveală mai multe nereguli înregistrate în unitatea sanitară. La percheziţionarea vestiarelor în care, teoretic, medicii şi asistentele ar trebui să-şi ţină hainele de schimb, au fost găsite sute de produse farmaceutice. şi asta numai de la cei strict vizaţi de cercetări, respectiv trei medici şi asistentele lor. Medicamentele, de la antibiotice până la calmante, au fost ridicate şi inventariate la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în prezenţa managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Ana Rinder. Doctorii s-au plâns că sunt acuzaţi pe nedrept pentru că toţi au medicamentele în vestiare, pe care fie le-au cumpărat din banii personali, fie le-au primit ca donaţie de la diverşi reprezentanţi farmaceutici. Lelia Croitoru, directorul medical al spitalului, le-a recomandat în urmă cu aproape două săptămâni tuturor colegilor care au medicamente sau materiale sanitare în vestiare şi nu le pot justifica să le distrugă afirmând că şI domnia sa a distrus ce avea în vestiar.
Medicii Simona Botez, Doina Andrei şi Adrian Tănăsescu, din cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean, sunt acuzaţi de săvârşirea a nu mai puţin de 19 infracţiuni de luare de mită. Denunţurile au venit din partea unor paciente internate, care au declarat poliţiştilor că li s-au cerut bani pentru operaţii de cezariană sau alte servicii ginecologice.
Simona Botez şi Doina Andrei au fost arestate pe 18 februarie, Adrian Tănăsescu fiind cercetat sub control judiciar, acesta colaborând cu anchetatorii.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Doi ginecologi de la Spitalul Judeţean Vaslui, reţinuţi pentru luare de mită: doctoriţele Botez şi Andrei, în arest. Tănăsescu, sub control judiciar

FOTO Doctoriţele din Vaslui acuzate de avorturi ilegale şi internări fictive sunt cercetate în libertate. Judecătorii le-au interzis să mai profeseze ca medic

Bursa şpăgilor la ginecologie. Cât plăteau pacientele din Vaslui pentru a naşte sau pentru a fi tratate. Cum erau jignite gravidele fără bani

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare