Decizia în cazul bărbatului care şi-a ucis soţia orbit de gelozie. După crimă, agresorul a încercat de două ori să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Onilă riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare

Bărbatul din localitatea vasluiană Albeşti, care şi-a ucis soţia pe fondul unei crize de gelozie, nu a ajuns încă după gratii, în prezent fiind internat sub pază la Psihiatrie.

Având în vedere starea de sănătate a bărbatului, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis, la solicitarea procurorilor, arestarea în lipsă a inculpatului. Petru Onilă nu a fost prezent la instanţă, însă a fost reprezentat de către un avocat din oficiu. Pe numele bărbatului de 42 de ani a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Acuzat de omor calificat, Onilă riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare. 

În prezent, bărbatul se află internat sub pază la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Astăzi urmează să fie prezentat la secţia chirurgie, unde medicii urmează să îl consulte şi să se pronunţe asupra situaţiei sale medicale. Dacă verdictul medicilor va fi unul favorabil, tot astăzi, Petru Onilă va fi transferat în arestul Poliţiei Vaslui.

După ce şi-a ucis soţia, bărbatul, cuprins de remuşcări, a încercat de două ori să îşi pună capăt zilelor. A încercat să îşi provoace leziuni cu un cuţit, însă rănile de la nivelul pieptului au fost superficiale. Ulterior, a luat o funie şi a încercat să se spânzure, însă nu a reuşit să îşi pună planul în practică deoarece la faţa locului au ajuns echipajele de poliţie. Cel care a sunat la 112 a fost chiar criminalul. Medicii au constatat decesul femeii de 42 de ani, iar în cazul autorului, după acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat la spitalul din Vaslui pentru îngrijiri chirurgicale, ulterior fiind transferat la Psihiatrie. 

Coca Onilă (42 ani) a fost ucisă în noaptea de marţi spre miercuri, pe fondul unei crize de gelozie a bărbatului. Femeia se întorsese de trei zile din Germania, unde lucra de mai mult timp. Deşi venea periodic acasă, bărbatul, şofer de tir, o suspecta de infidelitate.

În comunitatea locală, cei doi soţi (foto jos) erau consideraţi drept o familie model. Dincolo de situaţia materială foarte bună, aveau doi copii liniştiţi, un băiat, elev la un liceu din Vaslui, şi o fată, studentă la ASE Bucureşti. În spatele imaginii de ”familie model” se ascundeau, spun colegele femeii, multe neînţelegeri provocate de distanţa dintre soţi. Deşi venea frecvent acasă, temerile soţului că femeia l-ar putea înşela i-au întunecat minţile.

Femeia se plângea colegelor cu care lucra la cantina din Germania că se teme să mai vină acasă, că ”ar putea păţi ceva rău”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție