Cuţitarul care l-a înjunghiat pe tânărul de 21 de ani în centrul Bârladului, arestat preventiv pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin-Costel Anton (20 ani), un tânăr din localitatea Alexandru Vlahuţă, este cercetat după gratii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor

Magistraţii Tribunalului Vaslui au emis miercuri, 7 octombrie, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Alin-Costel Anton (20 ani) fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Tânărul a intrat în colimatorul organelor de urmărire penală după ce în seara 2 octombrie a fost înjunghiat în burtă un bârlădean de 21 de ani care se plimba prin centrul Bârladului. Victima era însoţită de iubită şi de un prieten şi se îndrepta către piaţa Sf. Ilie, unde se desfăşura Festivalul toamnei.

Agresorul a recunoscut în faţa procurorilor că îi pusese gând rău lui Vlăduţ Răducanu, tânărul înjunghiat, de mai mult timp. Cei doi au avut o dispută şi Alin-Costel Anton a jurat să se răzbune. În seara incidentului a văzut vicitma în zona Grodină şi l-a următir până în centru. A profitat că era mai întuneric în zonă pentru a scoate cuţitul pe care îl avea asupra lui şi a-l îndrepta asupra "inamicului".

Vlăduţ Răducanu este internat la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad şi a fost suspus unei intervenţii chirurgicale. Acesta prezenta două plăgi înjunghiate, una la nivelul abdomenului, cealaltă la nivelul braţului stâng. În ciuda stării de sănătate, vicitma a depus plângere la Poliţia Bârlad.

Citeşte şi:

Tânăr de 21 de ani, înjunghiat în centrul Bârladului. Victima dorea să petreacă la Sărbătoarea Toamnei

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”