Cum au reușit trei elevi de liceu, voluntari SMURD, să salveze viața unui bărbat care a suferit un infarct

0
0
Publicat:

Viața unui bărbat care a suferit un infarct miocardic a fost salvată de trei elevi de liceu. Maria, Ianis și Ștefan, care sunt voluntari SMURD, i-au aplicat victimei manevre de resuscitare până la sosirea unui echipaj medical.

Cei trei voluntari SMURD care i-au salvat viața bărbatului. FOTO IGSU

Bărbatul se afla în apropierea unui operator economic, când, deodată, picioarele i s-au înmuiat și a căzut pe asfalt.

Cei trei elevi au văzut scena, au traversat imediat strada și au evaluat victima. Au sunat imediat la 112 și au explicat dispecerului că bărbatul se afla în stop cardio-respirator.

„Astfel, la fața locului a fost trimis de urgență echipajul și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Așa cum au învățat la cursurile de prim ajutor, voluntarii SMURD au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de către echipajul ajuns la fața locului. Bărbatul a fost stabilizat, ulterior fiind transportat la o unitate spitalicească”, precizează IGSU.

Maria Ignat, Ianis Bologa și Gherghe Ștefan sunt elevi în clasele a X - a, respectiv a XI - a și au devenit voluntari SMURD în anul 2023. Aceasta a fost prima lor intervenție, unde au fost extrem de temători, însă, emoțiile au dispărut când doctorul coordonator de pe ambulanța SMURD a declarat că „voluntarii au acționat ca la carte, mărind considerabil șansele de supraviețuire a pacientului, prin acțiunea energică și sigură până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă".

Datorită vouă un om trăiește! Felicitări pentru această intervenție! Mândri de voi!”, le-a transmis Inspectoratul General pentru Situații  de urgență.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”