Cum a ajuns un elev de 16 ani să dea în judecată Poliţia, după o legitimare eşuată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent de 16 ani, elev la un liceu din Bârlad, a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, acuzând poliţiştii că l-au amendat încălcând normele legale.

 Andrei-Alexandru N. (16 ani) este elev la Liceul ”Petru Rareş” din Bârlad şi a înaintat o plângere Judecătoriei Bârlad împotriva procesului verbal prin care un echipaj de poliţie l-a amendat cu 50 de lei, pentru că a refuzat să se legitimeze într-o seară, în timp ce se întorcea de la şcoală. Nu cuantumul amenzii l-a nemulţumit pe adolescent şi părinţii acestuia, ci modul în care a fost întocmit procesul verbal. 

În acţiunea înaintată instanţei, elevul a invocat că a primit prin poştă amenda, plicul fiind ridicat de tatăl său. Adolescentul locuieşte cu părinţii săi în localitatea Iana, fiind elev navetist.

În motivarea plângerii, elevul a invocat să seara, când s-a întors de la şcoală, a citit împreună cu părinţii săi procesul verbal şi a constatat că acesta este încheiat la data de 2 noiembrie pentru o „faptă” pe care el  ar fi săvârşit-o la data de 3 noiembrie, în jurul orelor 18:00 , în sensul că  a refuzat să prezinte documentele de identitate la cererea organului de poliţie şi să dea relaţii despre stabilirea identităţii sale .

A invocat că  procesul verbal a fost întocmit în lipsa sa, în prezenţa unui martor asistent al cărui CNP este consemnat ilizibil. Având în vedere conţinutul procesului verba, elevul a considerat că acesta este lovit de nulitate din mai multe motive.

”În primul rând, arată  că  nu sunt trecute numele, prenumele şi domiciliul părinţilor săi, ca reprezentanţi legali şi pentru stabilirea răspunderii acestora având în vedere că el încă nu a împlinit vârsta de 16 ani. Un alt  motiv  de nulitate  este  faptul că, procesul verbal aşa cum este consemnat a fost încheiat cu o zi înainte de săvârşirea faptei. Menţionează că, procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa şi a părinţilor săi, în prezenţa unui martor asistent al cărui CNP este ilizibil. 

De  asemenea, arată că nu sunt consemnate motivele pentru care procesul verbal a fost încheiat în aceste condiţii astfel că el nu a putut face obiecţiuni cu privire la încheierea acestora şi la faptă. Consideră că, întocmirea procesului verbal trebuie făcută în momentul constatării faptei şi nu la „o dată anterioară „ în prezenţa unui martor asistent şi nu unul ocular, deşi fapta ar fi fost petrecută pe „Drumul Judeţean 245 A ” din Iana , judeţul Vaslui destul de circulat, astfel încât, toate neregularităţile procesului verbal curg în primul rând de la consemnarea datei încheierii acestuia. Prin încheierea procesului verbal în lipsa sa, i s-a încălcat dreptul de a fi consemnate obiecţiunile la încheierea procesului verbal de contravenţie şi în acelaşi timp fiind imposibilă citarea martorului”, se menţionează în acţiunea înaintată Judecătoriei Bârlad, prin care elevul a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal şi exonerarea de plata amenzii în suma de 50 lei.

Judecătorii au dat câştig de cauză Poliţiei, menţinând sancţiunea aplicată. În motivarea hotărârii, instanţa arată că susţinerile petentului nu sunt întemeiate şi că prin refuzul de a se legitima s-a expus riscului de a fi sancţionat.

”Instanţa reţine că petentul s-a expus cu bună ştiinţă riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând aşadar procesul-verbal de contravenţie pe care el însuşi l-a prezentat în faţa judecătoriei şi căruia îi este atribuită prezumţia de temeinicie relativă. Instanţa, apreciază că, faţă de materialul probator administrat în cauză plângerea petentului este neîntemeiată, având în vedere ca acesta  nu a făcut nicio dovadă prin care să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului verbal. Instanţa constată că s-a aplicat petentului o sancţiune în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenţia săvârşită, iar faţă de natura şi împrejurările săvârşirii faptei, apreciază că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al acesteia”, se menţionează în hotărârea pronunţată de Judecătoria Bârlad.

Decizia instanţei nu este definitivă, elevul petent având la dispoziţie 30 de zile, de la comunicare, pentru a o contesta.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate