Crimă odioasă în Vaslui. Un tânăr a fost înjunghiat, iar autorii sunt de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea vasluiană Viişoara, a murit aseară, după ce a fost înjunghiat de doi tineri de 19 şi, respectiv, 20 de ani. Autorii au reuşit să se facă nevăzuţi, poliţiştii căutându-i şi la această oră.

Potrivit primelor informaţii oferite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, tânărul a fost înjunghiat în abdomen în urma unui scandal izbucnit la un birt din localitate.  Acolo, tânărul s-a luat la ceartă cu cei doi indivizi veniţi dintr-un sat vecin, însă spiritele au fost calmate de cei aflaţi în incinta barului. 

Câteva ore mai târziu, victima a plecat acasă împreună cu fratele său, cei doi fiind urmăriţi, însă, de scandalagii. Cum s-au întâlnit, s-au luat din nou la bătaie, tânărul de 23 de ani fiind înjunghiat cu un cuţit în zona abdominală, iar fratele său fiind bătut crunt şi lovit cu pietre. 

„În prezent, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. 

Deşi a fost transportat la Spitalul municiupal de Urgenţă din Bârlad, medicii nu au mai reuşit să îi salveze viaţa. Cei doi agresori au reuşit să fugă, ei fiind căutaţi şi la această oră de oamenii legii. 

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor