Consilieri judeţeni din Vaslui, acuzaţi de ANI de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de integritate cercetează 78 de consilieri locali şi judeţeni care făceau afaceri pe banii statului, atribuind contracte firmelor proprii sau firmelor apropiaţilor lor.Dintre aceştia, trei sunt din Vaslui.

Trei foști consilieri județeni, Adrian Samson, Dumitru Marin și Valeriu Toma, sunt acuzați de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de fals în declarații, conflict de interese și incompatibilitate pentru că au obținut beneficii încheind contracte de prestări servicii între firmele controlate de ei și instituțiile subordonate Consiliului Județean (CJ) Vaslui.

Cea mai mare pagubă din banii publici a fost făcută de Adrian Samson, fost consilier judeţean din partea PNL. Acestea este acuzat de incompatibilitate după ce a încheiat  3 contracte (executare lucrări) în cuantum de peste 2.500 000 lei, încheiate cu instituții subordonate Consiliului Judetean Vaslui.

„Nu există nici un contract de acest fel. Eu din 2008 nu am nici un contract încheiat semnat cu instituţia. Erau contracte cu autorităţi locale, primării. Niciodată nu am avut o lucrare prin CJ Vaslui. Eu nu ştiu nimic despre această anchetă. Voi contesta aceast decizie, bineînţeles. Vă pun la dispoziţie oricând doriţi actele de la firmă să vedeţi că nu am avut astfel de contracte", a declarat Adrian Samson.

A revenit mai apoi cu un telefon şi ne-a vorbit despre cele trei contracte încheiate. Unul dintre acestea a fost încheiat în 2009 cu Spitalul Judeţean, când unitatea spitalicească nu aparţinea de Consiliul Judeţean, ci de Ministerul Sănătăţii. Din câte ne-a declarat Samson, se pare că lucrările respective nu au primit finanţare nici acum. Celelalte două contracte au fost încheiate cu două unităţi speciale de învăţământ, aflat la momentul resepectiv sub jurisdicţia Ministerului Educaţiei.

Dumitru V. Marin, patronul grupului de presă CVINTET TE-RA, este şi el acuzat de incompatibilitate şi conflict de interese după ce a încheiat contracte de publicitate în valoare de 3.700 de lei cu mai multe insitituţii subordonate Consiliului Judeţean Vaslui. Pe acea vreme, Marin era consilier judeţean din partea PNL.

Al treilea vasluian acuzat este Valeriu Toma, consilier al PSD, el fiind acuzat că a încheiat un constract de prestări servicii de transport cu o instituţie subordonată CJ Vaslui, a cărui valoare se ridică la suma de 8.620 de lei.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate