Cele mai bune 10 bancuri cu copii. Cum învaţă micuţii lunile anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puşi mereu pe şotii, copiii reuşesc să stârnească hohote de râs, iar spontaneitatea lor a fost exploatată şi de amatorii de bancuri. Vă prezentăm o selecţie a celor mai amuzante bancuri  care îi au în prim plan pe cei mici.

 Insistenţa la copii

– Mămico, mai vreau o ciocolată!
– Taci din gură şi închide ochii imediat! Ai mâncat deja patru azi. Fă nani, mâine mergi la grădiniţă.
– Doar una, mami, te rog!
– Imediat să adormi. Dacă mai scoţi o vorbă, vin şi te urechesc!
– Şi când vii să mă urecheşti mi-aduci o ciocolată?

Ce-o să te faci când o să fii mare

Tatăl, cu un ton serios, către fiică:
– Draga mea, te-ai gândit ce-ai să faci când vei fi şi tu mare,ca mami?
– Da. Am să ţin dietă.

Puştiul sâsâit

– „Puştiule, pe o scară de la 1 la 10, 1 fiind deloc, 10 fiind foarte, cât de sâsâit eşti?”
– „Sese.”

Păr cu sclipici

– Mami, părul tău negru are sclipici?
– Nu,fetiţa mea, ălea sunt fire albe care apar ori de câte ori fetiţele neastâmpărate o necăjesc şi-o fac să plângă pe mami a lor!
– Aha… Săraca bunica…

Spiriduşii şi copiii

Doi copii discută într-o dimineaţă:
– Azi-noapte am visat că mă urmărea un spiriduş rău.
– Chiar crezi în spiriduşii răi?
– Să ştii că nu sunt toţi buni.  

Hai sa învăţăm lunile anului

– Fetita mea, hai sa le arătăm tuturor cum ştim noi toate lunile anului. Hai. Ia…?
– Nuarie!
– Feb…?
– Ruarie!
– Hai, acum singurică!
– Rtie, Rilie, Ai, Nie, Lie, Gust, Mbrie, Mbrie, Mbrie, Mbrie

Copilul şi poliţistul

Sună soneria. Un copil, deschide uşa şi vede un poliţist. Poliţistul îl întreabă:
– Tata e acasă?
– Nu.
– Dar mama?
– Şi ea s-a ascuns.

Regrete din viitor

Mama şi copilul iau masa împreună. Copilul face mofturi. Mama, supărată îi reproşează:
– Eee, lasă că o să vezi tu, când o să fii la casa ta şi ţi-o găti nevastă-ta. Să vezi ce-o să regreţi mâncarea pe care ţi-o făcea maică-ta.
La care copilul mormăie:
– Tata ştie cel mai bine…

Cadouri neobişnuite

Copilul îşi întreabă părinţii:
– Ce-mi luaţi de ziua mea?
– O chitară.
– Am deja chitară.
– Ştim. Ţi-o luăm.

Abilităţi timpurii

Două mame stau de vorbă despre viitorul copiilor lor:
– Al meu va fi avocat, spune una.
– De ce crezi asta?
– Tot timpul se bagă în treburile altora, se ceartă cu toţi şi se crede cel mai deştept!
 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat