Cei trei moşieri din fruntea judeţului Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean au împreună nu mai puţin de 65 de hectare de terenuri agricole, păşuni şi păduri, dar şi peste 2,4 hectare de teren intravilan.

Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, are 26,4 de hectare de teren agricol în Negreşti, o pepinieră silvică de 4,2 de hectare şi o livadă de 3.200 de metri pătraţi, o păşune de 4,1 de hectare, 1.000 de metri pătraţi de fâneaţă în Vatra Dornei şi 1,22 de hectare de teren intravilan în Negreşti.

„Agricultura este un domeniu în care vreau să mă dezvolt în continuare în plan economic. Pe viitor vreau să şi procesez produsele agricole, în sensul că vreau să produc făină, să fac pâine“, a spus Bichineţ. Vicepreşedintele CJ a obţinut anul trecut venituri din agricultură de peste 7.000 de lei. Vasile Mihalachi, şeful CJ, menţionează că a câştigat din activităţi agricole anul trecut 30.000 de lei. Şeful CJ are în proprietate 16,35 de hectare de teren agricol, 3 hectare de pădure şi 10.000 de metri pătraţi teren intravilan. Celălalt vicepreşedinte CJ, Dumitru Buzatu se laudă cu un teren intravilan de 1.465 de metri pătraţi şi 5 hectare de teren agricol.

Salariul de bugetar a fost suficient pentru mulţi dintre vasluienii plătiţi din bani publici să-şi achiziţioneze de-a lungul anilor zeci de mii de meri pătraţi de teren. În multe cazuri, averea şefilor păleşte în faţa proprietăţilor deţinute de subalterni.

Este cazul primarului Vasile Pavăl, care, conform ultimei declaraţii de avere postate pe site-ul instituţiei, este proprietarul unui teren intravilan de 1.250 de metri pătraţi şi a unui teren extravilan de 6.800 de metri pătraţi, în timp ce viceprimarul Daniel Neacşu are aproape 14 hectare de teren agricol şi 440 de metri pătraţi de teren intravilan. Nici el şi nici primarul Vasile Pavăl nu au menţionat venituri din activităţi agricole. Alt bugetar mult mai avut decât şeful său este Vasile Şelaru, comisar în cadrul Gărzii Financiare din Vaslui. El are în proprietate trei terenuri intravilane în Băcăoani (5.000 metri pătraţi), Vatra Dornei (1.000 de metri pătraţi) şi Murgeni (2.150 de metri pătraţi).

Secretar la judeţ, proprietar de pădure
Tot în Murgeni, Şelaru mai deţine un hectar de lucernă, în timp ce şeful său, Vasile Langa, are un singur teren intravilan, de 300 de metri pătraţi în Vaslui. Nici secretarul general al Consiliul Judeţean, Gheorghe Stoica, nu a câştigat nimic de pe urma terenurilor, deşi potrivit declaraţiei de avere deţine 6 hectare de teren agricol, 1,5 hectare de pădure şi 8.000 de metri pătraţi de teren intravilan. Dan Liviu Cain, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vaslui, este proprietar peste 5,5 hectare de teren în Murgeni. „Terenurile pe care le am sunt păşuni, deci fără vreun profit. Am investit în aceste terenuri mai mult prin natura meseriei pentru că eu sunt medic veterinar şi mă ocup cu animale“, a explicat Cain.

Câştig şi din arendă
Şi şefii din Poliţie stau bine la terenuri. Mihai Carp, şeful IPJ, a reuşit să-şi cumpere din salariul de poliţist două terenuri agricole în Puşcaşi (1,1 hectare) şi Iaşi (2.200 de metri pătraţi), iar adjunctul său, Cătălin Popa, deţine o livadă de 1.200 de metri pătraţi şi un teren agricol de 2.700 de metri pătraţi. „Livada nu este pe rod, iar terenul agricol este lucrat mai rar. Oricum suprafaţa este prea mică pentru a aduce profit“, s-a justificat Cătălin Popa. Printre puţinii bugetari care au menţionat în declaraţiile de avere şi câştiguri de pe urma proprietăţilor imobiliare este medicul Gheorghe Silvestrovici, şeful Secţiei de Psihiatrie. El are nu mai puţin de 8,25 hectare de teren agricol în judeţul Galaţi, dar şi 1,4 hectare de pădure. Potrivit declaraţiei de avere, a câştigat 2.350 de lei din arendarea terenurilor anul trecut.

Lideri de sindicat stăpâni peste suprafeţe agricole

Liderii de sindicat au şi ei cu ce se mândri. Cel mai avut este Valică Berescu, liderul Alianţei Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex“. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Berescu are 16 hectare de teren agricol, aproape 5 hectare de pădure şi 2,35 hectare de teren intravilan.

Profit de 30.000 de lei
„Agricultura este cea mai preţioasă avere a mea, motiv pentru care nu am lăsat terenurile pârloagă“, a subliniat Berescu. Deşi susţine că fiecare teren agricol a fost lucrat, Berescu nu a mai precizat câştigurile avute anul trecut din activităţile agricole. În declaraţia de avere anterioară, el menţionase un profit de 30.000 lei. Gheorghe Croitoru, liderul filialei judeţene a CNSLR Frăţia, este un alt lider de sindicat care nu stă rău la capitolul terenuri. Acesta are 10.000 de metri pătraţi de teren arabil în satul Rateş Cuza. În aceeaşi localitate mai deţine 1.000 de metri pătraţi teren intravilan. Potrivit declaraţiei de avere, ambele terenuri sunt moştenite.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent