Ce a păţit un român care „a uitat“ să achite ratele pentru televizorul cumpărat din Germania: urmărit până în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Euronics.de

Un bărbat din Huşi, judeţul Vaslui, a primit o amendă drastică din partea autorităţilor germane, după ce nu a mai plătit ratele la televiorul şi laptopul cumpărat de la un magazin de electrocasnice din Tuttlingen.

Autorităţile judiciare din Germania au solicitat Ministerului Justiţiei din România să facă demersurile necesare în vederea recunoaşterii şi executării de către autorităţile române a unei sancţiuni dispuse pe teritoriul german împotriva unui cetăţean român, Manole Iulian Valeriu (39 ani).

În solicitarea înaintată de Ministerul Justiţiei Judecătoriei Huşi, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul cetăţeanul vizat, se arată că împotriva lui Manole Iulian Valeriu autorităţile din Tuttlingen au dispus aplicarea unei sancţiuni pecuniare în valoare de 5.470 de euro, hotărârea fiind rămasă definitivă încă din decembrie 2016. 

Concret, autorităţile germane au reţinut că bărbatul din judeţul Vaslui, aflat la muncă în Germania, a înşelat reprezentanţii unui cunoscut magazin de electrocasnice, achiziţionând produse în rate, pe care ulterior a refuzat să le mai plătească. 

Mai exact, pe 7 martie 2016, cetăţeanul din Vaslui, împreună cu un complice, rămas neidentificat, s-au deplasat magazinul Euronics XXL Mega Company din Tuttlingen unde a anunţat că doreşte să achiziţioneze un televizor marca Samsung, o boxă şi un notebook.

”Faţă se vânzătorul consultant, condamnatul a pretins că ar dori să încheiere un contract de împrumut pentru finanţarea preţului de cumpărare. După rezolvarea formalităţilor de solicitare a contractului de împrumut, a distras atenţia vânzătorului consultant, în timp ce complicele necunoscut a sustras documentele necesare finanţării, astfel încât, conform intenţiei condamnatului, nu a putut fi realizat contractul de împrumut, în schimb i s-a permis în urma înşelăciunii să ia marfa cu el fără să o plătească. Conform intenţiei iniţiale, condamnatul a rămas şi ulterior dator cu plata mărfii”, se menţionează în hotărârea transmisă instanţei de la Huşi.

Practic, bărbatul din judeţul Vaslui şi-a luat angajamentul că va achita ratele, însă după ce a plătit 400 de euro din totalul datorat (în jur de 3.000 de euro), s-a făcut nevăzut şi nu şi-a mai onorat obligaţiile. 
În urma analizării documentaţiei înaintate de autorităţile din Germania, judecătoria Huşi a admis, pe 11 martie, solicitarea privind recunoaşterea sancţiunii şi au dispus obligarea bărbatului din Huşi la plata amenii în cuantum de 5.470 de euro, transformată în lei. Deşi a fost citat, acesta nu s-a prezentat în faţa judecătorilor.

”Va obliga persoana solicitată Manole Iulian Valeriu la plata sumei de 23.829 de lei amendă administrativă, care se va face venit la bugetul de stat al României. În baza art. 247 lit. a din Legea nr. 302/2004, instanţa va dispune comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Internaţională în Materie Penală şi către autoritatea emitentă Oficiul Federal de Justiţie al Republicii Federale Germania-Bundesamt fur Justiz”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Huşi.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani