Ce a declarat bărbatul din Vaslui care şi-a opărit soţia pentru că ar fi refuzat să facă sex. De furia individului, n-au scăpat nici copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Dodu, condus de poliţişti la instanţă

Bărbatul de 41 de ani din judeţul Vaslui, care la sfârşitul săptămânii trecute a aruncat cu un ceaun cu apă clocotită peste soţia sa, a fost arestat preventiv.

Judecătoria Vaslui a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Cristian Dodu (41 de ani), în sarcina acestuia fiind reţinute trei fapte de violenţă în familie. Pe lângă soţia sa, bărbatul şi-a agresat şi copiii. În faţa anchetatorilor, agresorul şi-a recunoscut şi regretat faptele. 

A declarat că totul s-a petrecut din cauza faptului că era băut şi pus pe scandal. De altfel, bărbatul a cerut clemenţă judecătorilor solicitând să fie luată o măsură preventivă mai blândă împotriva sa, aceea a controlului judiciar, pe motiv că soţia lui se află în spital, iar el ar trebui să aibă grijă de copii.

Solicitarea a fost respinsă de instanţă care a apreciat că bărbatul de 41 de ani reprezintă un grad ridicat de pericol social, pentru a mai fi lăsat în libertate. 

Cristian Dodu ”şi-a vărsat nervii” pe soţia sa, vineri seara, când ajuns acasă beat şi i-a solicitat soţiei să întreţină relaţii sexuale. Femeia l-a refuzat, motiv pentru care bărbatul a luat-o la bătaie. La un moment dat, a luat un ceaun cu apă clocotită şi a aruncat pe soţia sa. Femeia, anticipând gestul bărbatului a încercat să se ferească dar nu a reuşit. A suferit arsuri de gradul doi pe partea dreaptă a corpului (obraz, braţ, sân coapsă) şi parţial pe antebraţul, coapsa şi gamba stângă. Din primele concluzii medico-legale, femeia, în vârstă de 36 de ani, va avea nevoie de cel puţin 17-18 zile de îngrijiri medicale.

De furia bărbatului nu au scăpat nici cei trei copii ai cuplului, două fete de 14, respectiv 17 ani, şi un băieţel de 9 ani. Pe aceştia, bărbatul i-a luat la bătaie pe motiv că ar fi fost prea frig în casă. Mezinul familiei a declarat poliţiştilor că agresiunile tatălui erau frecvente, în special atunci când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

După arestarea tatălui, cei trei copii, au fost luaţi în grijă de bunicii paterni, care s-au delimitat de faptele fiului lor, afirmând că acesta trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”