Cazul răpirii din Vaslui. Mama băiatului dat dispărut spune că ea a trimis două rude pentru a-l  „recupera“ pe băiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama băiatului de 15 ani din judeţul Vaslui, răpit în plină stradă, recunoaşte că ea este cea care a pus la cale acţiunea. Femeia spune că cei care l-au răpit au fost nevoiţi să apeleze la forţă, pentru că altfel nu se putea.

Macedonia Munteanu a precizat că persoanele care l-au luat cu forţa pe fiul său în dreptul unei treceri de pietoni din Vaslui sunt rude de-ale sale. Femeia a admis astfel că ar fi complice la răpirea propriului fiu, pe care a numit-o mai degrabă „recuperare”, invocând în apărarea sa că nu ar fi avut altă variantă pentru a-l salva pe băiat de tatăl său.

“Eu i-am trimis acolo, ei s-au dus şi au zis că eu copilul ţi-l aduc orice ar fi, dar pe el au vrut să îl omoare, să îl calce în picioare. Când l-au recuperat, copilul a cunoscut persoanele. Nu este răpire este recuperat. Într-adevăr a fost cu forţa, dar altfel nu se putea. Copilul l-am avut la telefon şi mi-a zis: mama asta e nebun, m-a luat, m-a împins în maşină cu forţa şi nu vrea să îmi dea drumul drumul. Găseşte-mă, mama. El a fost scuipat, împins, bătut”, a spus femeia, potrivit Pro Tv.

La rândul său, Giani Ţibuleac a precizat pentru „Adevărul” că are custodia asupra copilului, însă nu l-a avut în grijă pe fiul său, deoarece acesta ar fi fost scos ilegal din ţară de mama sa în urmă cu zece ani. Părinţii minorului nu au fost căsătoriţi, având doar o relaţie de concubinaj mai mulţi ani.

Anul acesta, Ţibuliac a aflat că femeia trăieşte la Paris, împreună cu fiul lor, Mădălin Giuliano. 

Duminică, 1 iulie, bărbatul şi-a luat fiul de la Paris şi a plecat spre România. Au ajuns marţi, 3 iulie, în judeţul Vaslui, iar două zile mai târziu au fost atacaţi în trafic. 

”El a fost ascuns timp de zece ani, eu nu am ştiut nimic de copilul ăsta. Am aflat acum şase luni că trăieşte şi că e în Paris. Am început să iau legătura cu el, să mă cunoască, să ne împrietenim. Am decis să îl aduc în România pentru viitorul lui. Mama nu a fost de acord, ea nu a ştiut că îl iau în România, i-am zis că îl iau la o îngheţată. I-am câştigat încrederea, după ce i-am dat 1.000 de euro şi i-am zis că îi mai dau 1.000 de euro după ce duc înapoi copilul. Vă daţi seama, 1.000 de euro să îmi scot copilul la o încheţată, copilul pentru care am custodia. Copilul era la mine de duminică. Duminică am plecat din Paris, marţi am ajuns în România. Copilul m-a acceptat. L-am întrebat unde vrea să trăiască, în România sau la Londra, unde stau eu în prezent, şi a spus că la Londra. El nu cunoaşte România. El a fost învăţat că România nu e bună, că noi trebuie să stăm afară. A fost de acord să vină cu mine în România, pentru că trebuia să îşi facă buletinul. El nu avea act de identitate în Franţa”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Giani Ţibuliac.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro