Bibliotecă de vacanţă: Cursuri gratuite pentru copiii din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul”

De la începutul acestei săptămâni, Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a deschis pentru al cincelea an consecutiv “Biblioteca de vacanţă”, proiect prin care copiii Vasluiului sunt aşteptaţi la activităţi educative pentru petrecerea timpului liber.

Până pe 31 august, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani sunt aşteptaţi la cursurile de limbă engleză, franceză spaniolă, geografie, istorie, şah, precum şi jocuri de enigmistică, atelier de pictură, dar şi workshopuri muzicale, respectiv ateliere de creaţie (origami şi quilling). Pe lângă acestea, în zilele de marţi copii pot urma cursuri gratuite de dans, sub îndrumarea cunoscutului coregraf Cosmin Creţu, de la Dance Factory.
“Îi aşteptăm pe copii în număr cât mai mare la activităţile noastre. De altfel, în fiecare an am avut parte de o prezenţă foarte bună. Părinţii au constatat nevoia copiilor de a participa în perioada vacanţei la acţiuni comune care duc la o socializare mult mai uşoară”, a declarat Gelu Bichineţ, directorul Bibliotecii Judeţene.

De menţionat că toate cursurile sunt susţinute în mod voluntar de profesori din municipiul Vaslui. Pe lângă cadrele didactice, angajat al Penitenciarului Vaslui s-a oferit să ţină, tot voluntar, cursuri de string art, câte o oră, în fiecare vineri. Tot în zilele de vineri, o familie s-a oferit să îi înveţe pe copii origami şi quilling.
 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată