Bătrână din Vaslui violată pe patul de moarte. Femeia a murit după două zile de agonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii legişti urmează să stabilească şi cauzele exacte ale decesului

Cazul din localitatea vasluiană Măscurei, comuna Pogana, este unul dintre cele mai revoltătoare abuzuri sexuale petrecute în România, victimă fiind o octogenară aflată în comă, căreia rudele „îi ţineau lumânarea“.

Batjocorită şi înjunghiată pe patul de moarte, femeia a fost transportată la spitalul din Bârlad, unde, după două zile, a încetat din viaţă. Cazul terifiant s-a petrecut pe 21 iulie. Octogenara, care suferea de mai multe afecţiuni cronice, era imobilizată, fiind inconştientă. 

Fiul octogenarei, stabilit la Bucureşti, a angajat o familie din sat, vecinii bătrânei, pentru a o îngrijiji. Cei doi soţi care se ocupau de bătrână stăteau cu rândul cu aceasta, pentru a-i ţine lumânarea. 

Joia trecută, femeia a mers până acasă pentru a mânca, lăsând lumânarea aprinsă într-un pahar. A declarat anchetatorilor că a revenit repede la bătrână tocmai pentru că lăsase lumânarea aprinsă. În momentul în care a revenit de acasă şi a intrat în camera bătrânei, avea să descopere o imagine de coşmar: un bărbat dezbrăcat era urcat peste bătrâna inconştientă, patul fiind plin de sânge. Imediat femeia a cerut ajutorul la 112 şi a reuşit să îl imobilizeze pe agresor până la sosirea poliţiştilor.

Victima a fost transportată la spital, unde medicii aveau să descopere că, lângă abuzul sexual, a fost şi înjunghiată. După două zile de agonie, bătrâna a decedat. 

Agresorul, un bărbat de 47 de ani, se află în evidenţele medicale, cu mai multe internări la Psihiatrie, fiind diagnosticat cu oligofrenie de gradul 2. În faţa anchetatorilor a declarat că a violat bătrâna şi că intenţiona de mult să facă lucrul acesta, deorece „l-ar fi discutat“ prin sat. Deşi se afla sub tratament medical, bărbatul nu lua medicaţia, potrivit indicaţiilor medicale, şi consuma băuturi alcoolice.

Având în vedere antecedentele medicale, procurorii care instrumentează acest caz au dispus internarea acestuia la Psihiatrie, o comisie medico-legală, urmând să stabilează  dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei. La rândul lor, medicii legişti urmează să stabilească şi cauzele exacte ale decesului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare