Bârlădeanul care a accidentat mortal un bărbat din Tutova, arestat la domiciliu. Ce pedeapsă riscă fugarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul din Tutova a murit pe loc FOTO Arhivă

Nelu Răducanu (55 ani), conducătorul auto care a accidentat mortal un pieton în seara de 25 decembrie şi a fugit de la locul faptei a fost reţinut de poliţişti. Instanţa a dispus faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu

Astăzi, 29 decembrie, Nelu Răducanu a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive şi a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 zile. Menţionăm faptul că Nelu Răducanu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În fapt, în seara de Crăciun, acesta a condus un autovehicul pe raza localităţii Tutova, pe direcţia Tecuci către Bârlad, iar la un moment dat a acroşat un pieton, în vârstă de 38 ani, din comuna Tutova, care se deplasa pe partea stângă a părţii carosabile. Urmare a leziunilor grave, victima a decedat.

“În conformitate cu prevederile art. 338 din Codul Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Pe aceeaşi temă:

Şoferul care a accidentat mortal un bărbat din Tutova, indentificat. Scuza fugarului: i-a fost frică de reacţia sătenilor

Accident mortal la Tutova. Un şofer a spulberat un bărbat de 38 de ani care se deplasa pe marginea drumului, apoi a fugit de la locul faptei

Mai multe pentru tine:
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”