Bac-ul, susţinut cu dascăli de împrumut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Inspectoratului Şcolar Vaslui au găsit înlocuitori în centrele de examinare unde cadrele didactice sunt în grevă. Proba de competenţe lingvistice la o limbă modernă s-a desfăşurat dimineaţă fără probleme, la toate cele 19 unităţi de examinare din judeţ.

CITEŞTE ŞI:

„Grevă de catifea“, la Braşov

Profesorii vasluieni au asigurat dimineaţă susţinerea celei de-a treia probe a bacalaureatului. Au fost probleme doar la două centre, din cauza profesorilor care au preferat să meargă la grevă, dar aceştia au fost înlocuiţi cu dascăli de „rezervă“, aduşi din alte şcoli din judeţ.

În această situaţie s-au aflat Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Vaslui şi Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir“ din Huşi.

„Am rezolvat situaţia“

Cel mai uşor a fost la Bârlad, spun şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), unde problema supraveghetorilor şi a evaluatorilor grevişti a fost rezolvată de mai bine de o săptămână.

„La Bârlad, ştiam de pe 24 mai că nu vom avea probleme cu profesorii care trebuiau să participe la examenul de bacalaureat. E bine că am reuşit să rezolvăm situaţia şi pentru celelalte centre de examinare“, ne-a spus Mihaela Cososchi, inspector şcolar general al IŞJ Vaslui.

Numeroşi profesori, deşi s-au pronunţat şi au semnat pentru grevă, au venit la şcoală pentru a-i ajuta pe liceni să-şi dea examenele. „Am semnat pentru grevă, însă trebuie să mă duc la şcoală pentru că am proiecte de finalizat, nu pot să le abandonez. La fel vor face şi alţi colegi de-ai mei care au semnat. Vom intra la ore“, ne-a spus dimineaţă un profesor bârlădean.

3.846 de elevi, la proba de astăzi

În urma referendumului făcut de sindicalişti, 67% din dascălii vasluieni s-au pronunţat în favoarea protestului. Astăzi, peste 3.800 de elevi vasluieni au fost aşteptaţi în cele 19 centre de examinare din judeţ pentru a participa la proba C a examenului de bacalaureat.

Evaluarea competenţelor lingvistice a debutat la ora 12.00, cu proba audio, iar de la ora 14.00 a început examinarea scrisă, care a durat 90 de minute.

„La proba de evaluare a competenţelor lingvistice sunt înscrişi 3.846 elevi. Proba orală a acestui examen va desfăşura pe durata a patru zile, în perioada 1-4 iunie“, a spus Elena Fociak, purtătorul de cuvânt al IŞJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”