Amenzi de peste 21.000 de lei date unor firme de transport din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost controlate peste 50 de autovehicule

Mai multe societăţi comerciale care efectueză transporturi de persoane şi mărfuri au fost verificate de poliţişti şi reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

Pe tot parcursul săptămânii trecute, poliţiştii de investigare a fraudelor, sprijiniţi de lucrătorii din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, politie rutieră, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui şi Direcţiei Sanitar-Veterinare Vaslui au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi descoperirii activităţilor ilicite din domeniul transporturilor de persoane şi mărfuri. Acţiunile au fost desfăşurate pe raza localităţilor Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti.

Au fost verificate  34 de societăţi comerciale şi peste 50 de autovehicule. Prin acţiunile desfăşurate s-a urmărit verificarea modului în care este respectată legislaţia în vigoare cu privire la transportul de mărfuri şi persoane, precum şi verificarea legalităţii documentelor de provenienţă a mărfurilor transportate.

„În urma activităţilor desfăşurate au fost constatate 55 fapte de natură contravenţională, din care 29 au fost încălcări ale prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 23 încălcări ale prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 3 la alte acte normative", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.400 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.130 lei.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG