Alegeri prezidenţiale 2019. Anchetă la o secţie de votare din Vaslui, după ce urna a fost desigilată în timpul zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Vaslui au deschis un dosar penal în urma unor incidente ce s-au înregistrat în primul tur al alegerilor prezidenţiale la o secţie de votare din municipiul Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, incidentele au avut loc la Secţia de votare 56, amenajată în incinta Şcolii ”Alexandru Ioan Cuza” Vaslui. 

În urma cercetărilor, s-a constatat că în cursul dimineţii urna mobilă a fost trimisă pentru exercitarea votului şi nu a fost solicitată însoţirea ei de către reprezentanţi M.A.I, aşa cum prevede legea. 

În jurul prânzului, la aceeaşi secţie, urna de vot a fost desigilată, deschisă iar ulterior resigilată, motivat de faptul că membrii comisiei aveau suspiciunea că unul dintre alegători, din greşeală,  a introdus în urnă, împreună cu buletinul de vot înmânat şi o listă de alegători.
”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 390 alin. 1 şi 2 din Codul Penal (nerespectarea regimului urnei la vot n.r.)”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani