Al doilea pacient cu COVID-19 confirmat în judeţul Vaslui: un şofer de tir întors recent din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacientul se află internat la spitalul din Huşi

În judeţul Vaslui a fost confirmat al doilea caz de infectare cu virusul COVID-19. Este vorba de un bărbat din Huşi, care lucra ca şofer la o firmă de transport internaţional.

Pacientul a fost internat la Spitalul municipal ”Dimitrie Castroianu” Huşi, acuzând simptomatologie specifică infectării cu COVID-19. Bărbatul, care lucrează ca şofer de tir a declarat cadrelor medicale că s-a întors recent din Germania.  

Pacientul se află izolat într-un pavilion separat, în care a funcţionat fostul dispensar TBC. Medicul care a intrat în contact cu pacientul a intrat, preventiv, în izolare.

Potrivit primarului de Huşi, Ioan Ciupilan, la nivelul unităţii medicale s-au luat toate măsurile de protecţie în vederea prevenirii răspândirii şi combaterii noului coronavirus.

”Am vorbit cu doamna manager de la spital şi momentan stocul de materiale de protecţie ajunge pentru câteva zile. Repet, pentru câteva zile. Noi facem toate eforturile pentru a sprijini spitalul. Anul acesta, fără a bănui ce ne aşteaptă, am alocat şase miliarde spitalului. Vom mai aloca, la rectificare dacă va fi nevoie. Problema o întâmpinăm, însă, la furnizori. Preţurile au crescut de-a dreptul halucinant, iar aici noi considerăm că trebuie să intervină Guvernul. Este inadmisibil să dăm 15 lei pe un litru de spirt, care, înainte era 1,5 lei. O mască cu filtru 45 de lei. Preţurile pur şi simplu au luat-o razna”, a declarat primarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie