Acuzaţii halucinante: două minore de 16 ani susţin că ar fi fost violate în sediul unui post de poliţie, sub ameninţarea pistolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două minore de 16 ani susţin că au fost violate ore în şir în incinta Postului de Poliţie Vetrişoaia din judeţul Vaslui. Cele două minore au reclamat că au fost violate de trei bărbaţi, inclusiv de şeful Postului de Poliţie. Cei trei bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru viol şi lipsire de libertate.

Detalii terifiante ies la iveală în cazul celor două minore din judeţul Vaslui care au reclamat că fost violate de trei bărbaţi, printre care şi un poliţist. Cele două fete, ambele în vârstă de 16 ani, au depus plângere la Poliţie, cercetările fiind preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, având în vedere că unul dintre bărbaţii reclamaţi are calitatea de poliţist. 

Adolescentele au reclamat faptul că au fost abuzate sexual în urma unei petreceri organizate de Sf. Mihail şi Gavril în localitatea Lunca Banului. Una dintre ele ar fi fost violată mai întâi la locuinţa unde a avut loc petrecerea. Ulterior, minorele susţin că au fost duse în localitatea Vetrişoaia, la sediul Postului de Poliţie, unde au fost ţinute toată noaptea, până a doua zi la amiază. Acolo, într-o încăpere la la etajul întâi al Postului de Poliţie, cele două fete susţin că au fost violate şi nu au fost lăsate să plece până când nu au îndeplinit fanteziile celor bărbaţilor. Mai grav, minorele susţin că ar fi fost ameninţate cu pistolul de către poliţistul Marius Niţică, şeful Postului de Poliţie Vetrişoaia.

“Politistul este violent. A lovit-o pe prietena mea pentru că plângea. Dar era normal să plângă, că eram speriate. Ne-a ameninţat cu arma. Ne-a arătat gloanţele din ea. Era un pistol. Avea 5 gloanţe. Le-a scos şi ni le-a arătat. Arma era pusă într-un toc maro şi o ţinea pe un dulap mai înalt”, a declarat una dintre minore jurnaliştilor de la publicaţia Vremea Nouă.

Cele două minore susţin că au înregistrat cu telefonul mobil cum se rugau de poliţist să fie lăsate să plece, iar acesta le-ar fi vorbit urât. Acestea afirmă au pus la dispoziţia anchetatorilor înregistrările făcute în noaptea de 8/9 noiembrie.

Cele două fete au fost lăsate să plece din Postul de Poliţie Vetrişoaia pe 9 noiembrie, în jurul prânzului, când poliţistul Niţică le-a spus că trebuie să plece la o şedinţă la Huşi. Imediat ce au ajuns în Vaslui, cele două minore au mers la Poliţie pentru a depune plângere. 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, în circumscripţia căruia se află localităţile unde s-ar fi produs infracţiunile, au confirmat declanşarea anchetei în acest caz. Toţi cei trei bărbaţi reclamaţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

”La unitatea noastră există două sesizări formulate de persoane vătămate minore în care reclamă săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol. Sunt reclamate trei persoane, una dintre acestea fiind agent de poliţie. Ambele persoane vătămate au vârsta de 16 ani, iar sesizarea au formulat-o la data de 09.11.2017. Având în vedere stadiul cercetărilor, nu vă putem oferi alte informaţii cu privire la situaţia de fapt relamată şi probele adunate până în prezent”, a declarat, pentru ”Adevărul”, procurorul Antonela Pălie, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.

În paralel cu ancheta penală, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui s-a declanşat o anchetă internă care îl vizează pe agentul de poliţie de la Vetrişoaia. Şeful postului de Poliţie Vetrişoaia a negat acuzaţiile aduse de cele două minore, afirmând că acestea fabulează.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două