Accident groaznic la Vaslui! Un băiat de 18 ani a scăpat cu viaţă după ce a fost lovit din plin de o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La faţa locului a sosit şi o echipă de criminalişti FOTO:adevarul

Un băiat în vârstă de 18 ani, din localitatea vasluiană Roşieşti, a ajuns în stare gravă la spital, în această după-amiază, după ce a fost lovit din plin de o maşină.

Accidentul a avut loc pe DJ 244A, în localitatea Vutcani. Potrivit poliţiştilor, şoferiţa unui autoturism marca Logan, în vârstă de 24 de ani, l-a lovit pe băiat, care mergea din sens opus pe o bicicletă, în momentul când a virat la stânga, dorind să intre pe o străduţă laterală. 

Impactul a fost atât de puternic, încât adolescentul a fost aruncat câţiva metri, ajungând în şanţul de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat sub privirile câtorva localnici care au sunat la 112 şi au cerut ajutorul medicilor de la ambulanţă. „Victima a fost găsită conştientă, stabil hemodinamic. Ea a fost transportată la spital cu fracturi la ambele membre inferioare“, ne-a declarat Ana Maria Ungureanu, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Conducătoarea auto s-a ales cu dosar penal, ea fiind cercetată de oamenii pentru vătămare corporală din culpă. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte