Abuz sau exces de zel? Accesul localnicilor din Pungeşti a fost deblocat, dar este controlat: „Cine îi plăteşte pe jandarmi, statul sau Chevron?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul Judeţean DJ 159, cel care duce până în comuna Pungeşti şi care a fost închis în cursul zilei de ieri de Jandarmerie, a fost deblocat în cursul zilei de astăzi. Paradoxal, însă, toţi cei care vor să circule pe el, fie că vorbim de pietoni sau de şoferi, sunt obligaţi să se legitimeze.

Cu toate că au anunţat că DJ 159, cel care face legătura între Vaslui şi localitatea Gârceni, a fost deblocat, jandarmii continuă să legitimeze oamenii care se apropie de parcela de pământ unde compania Chevron a început lucrările de amplasare a primei sonde din România a gazelor de şist. 

Oamenii spun că , deşi numărul lor a scăzut considerabil faţă de ziua precedentă, în zona terenului respectiv se află în continuare forţe de ordine impresionante care legitimează pe oricine, în ciuda faptului că această măsură a mai fost luată de oamenii legii şi în trecut asupra unor oameni. 

„Dimineaţă, am vrut să ajung la fermă, şi nu mi s-a dat voie. După o vreme, în urma unei discuţii cu unul dintre şefii lor, jandarmii mi-au dat voie, dar m-au însoţit peste tot. De dimineaţă umblu cu escortă. Am o dubă care mă însoţeşte tot timpul. Vorba aia, nici la toaletă nu mă pot duce. eu stau şi mă întreb cine îi plăteşte pe jandarmi, statul, din banii noştri, sau Chevron?“, se plânge Costică Spiridon, unul dintre liderii Mişcării de Rezistenţă de la Pungeşti. 

O persoană a fost dusă la audieri

Acum două ore, protestatarii au reuşit să reintre în Tabăra făcută lângă terenul în care Chevron a început lucrările, nu fără scandal, însă. Jandarmii au luat cu duba pe unul dintre activişti, pe care l-a dus la Poliţie pentru audieri, fără a motiva însă şi de ce. „Într-adevăr, o persoană a fost condusă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui pentru verificări. Deocamdată atât vă pot spune“, ne-a declarat Lucian Modoranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui. 

Cine a trimis jandarmii la Pungeşti?

Una dintre cele mai mari dileme, la care nu s-a găsit niciun răspuns, este următoarea: cine a ordonat aducerea unui număr atât de jandarmi, din mai multe judeţe ale ţării, la Pungeşti? Pe surse, am aflat că intervenţia jandarmilor a fost coordonată de la Bucureşti. Unul dintre activişti susţine că, în urma unei audienţe la prefectul de Vaslui, Radu Renga, acesta a garantat că de la nivelul judeţului Vaslui nu s-a dat nicio dispoziţie. 

Firma angajată de compania Chevron continuă lucrările în perimetrul de la Siliştea. Ieri a fost realizată calea de acces dinspre şosea spre teren şi s-a reuşit finalizarea împrejmuirii cu gard a acelei suprafeţe. Astăzi, au început lucrările de excavaţie pe teren sub protecţia permanentă a unei firme de pază angajată de firma americană. 

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Chevron a reînceput lucrările la Pungeşti

Patru localnici din Pungeşti s-au ales cu dosare penale în urma protestelor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux