A revenit Daniel Stanciu la FC Vaslui?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Stanciu a mai fost team manager la FC Vaslui în 2012 FOTO:adevarul

Fostul team manager al echipei FC Vaslui de anul trecut, Daniel Stanciu, a revenit lângă Adrian Porumboiu, altfel nu se explică prezenţa sa în oraş de trei zile, pe la diferite restaturante, alături de oficiali ai clubului galben-verde.

Din câte se pare, conducerea clubului se va baza pe Stanciu pentru transferurile ce vor fi făcute în această vară. Chiar dacă nu a plecat de la Vaslui în condiţii tocmai amiabile, Adrian Porumboiu are o slăbiciune pentru Stanciu şi a profitat de faptul că nu a fost dorit în curtea Stelei pentru a-l aduce la Vaslui.

În schimb, Stanciu nu este atât de iubit de suporteri care i-au reproşat fostului team manager că aducerea lui Şumudică şi Iordănescu pe banca tehnică a echipei a fost o alegere foarte proastă. Mai mult, Stanciu a stat şi la baza plecării antrenorului Augusto Inacio, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi tehnicieni pe care i-a avut Vasluiul.

Nici caracterul lui Daniel Stanciu nu este tocmai unul liniştit. Anul trecut, cu doar două zile înainte de prima manşă din turul III al Ligii campionilor cu Fenerbahce, acesta a intrat în vizorul Poliţiei împreună cu Marius Niculae, după ce s-au bătut în trafic. În urma acestui incident, Stanciu a fost aruncat peste un pod şi şi-a fracturat o mână, dar a devenit şi subiect de glumă pentru fanii galben-verzilor care, de câte ori îl văd, îi dedică una din melodiile copilăriei: „Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit Stanciu şi l-a luat/ Vom face altul pe râu în jos/ Altul mai trainic şi mai frumos“. 

Citeşte şi:

În urma altercaţiei din trafic, Daniel Stanciu şi-a rupt o mână

Daniel Stanciu a plecat de la FC Vaslui. Află de aici motivul

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!