4 bancnote false de 100 de lei, descoperite în Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, poliţiştii vasluieni au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi comerciale din Vaslui că în încasările lor au fost descoperiţi bani falşi. „Aseară am fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comercial, că la sfârşitul programului, a constatat că în încasările firmei din ziua de 29 iunie există şi patru bancnote, a câte 100 de lei fiecare, false.

Cazul a intrat în atenţia Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, care va efectua cercetări cu privire la infracţiunea de falsificare de monede. Este primul caz de acest falsificare de acest gen, înregistrat în Vaslui. Potrivit legislaţiei în vigoare, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3-12 ani", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.  

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare