Un marfar nu a fost lăsat să intre în România. Ce surpriză au avut autoritățile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tren cu 28 de vagoane a fost blocat de Garda de Mediu Arad să intre pe teritoriul ţării noastre, după ce verificările de la Curtici au stabilit că transportul nu îndeplineşte condiţiile legale.

Vagoanele erau pline cu deșeuri de fier FOTO: Arhivă

Garda de Mediu Arad a transmis, miercuri, că trenul de 28 de vagoane încărcate cu 1.500 tone de deşeuri provenite din Cehia a fost verificat la intrarea în ţară împreună cu poliţiştii de frontieră, în cursul zilei de marţi.

În timpul controlului, s-a constatat că vagoanele de marfă erau pline cu deşeuri de fier şi oţel, care proveneau din Cehia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din Galaţi, scrie Agerpres.

Totuşi, firma din Galaţi nu a înregistrat în aplicaţia online ROAFM acest transport, deşi conform legislaţiei trebuie să se facă acest lucru cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în ţară a deşeurilor.

Comisarii de mediu au interzis accesul pe teritoriu României a garniturii de tren.  

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple