Zi de foc pentru pompierii mehedinţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvatorii ISU Mehedinţi au intervenit, în numai 24 de ore, la 34 de misiuni în situaţii de urgenţă. Dintre acestea, 24 au fost intervenţii pentru stingerea a cinci  incendii, 24 de urgenţe medicale şi cinci accidente rutiere soldate cu victime.

Pompierii mehedinţeni au acţionat pentru salvarea a şapte victime în urma producerii a cinci accidente rutiere, produse pe raza localităţilor Tâmna, Orşova, Ostrovul Corbului, Grozeşti, dar şi pe dealul Stârmina. Paramedicii SMURD împreună cu echipajele SAJ au acordat îngrijiri medicale de urgenţă şi au transportat victimele la spital.

Totodată, pompierii au împiedicat izbucnirea incendiilor ca urmare a producerii accidentelor rutiere, prin asigurarea măsurilor specifice, astfel încât riscurile de incendiu au fost îndepărtate.

Dintre cele cinci incendii ce au avut loc în judeţul Mehedinţi în ultimele 24 de  ore, patru au izbucnit la vegetaţie uscată pe raza localităţilor Drobeta Turnu Severin, Vrata şi Rogova şi unul într-un apartament din oraşul Baia de Aramă. Intervenţia pompierilor din cadrul Gărzii Baia de Aramă a limitat extinderea incendiului, fiind cuprinsă de flăcări numai o combină frigorifică.

Cauza producerii acestui incendiu a fost determinată de un scurtcircuit electric  produs de un aparat electrocasnic defect.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO