Violatorul minorului de 9 ani de la Gruia a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
magistraţii mehedinţeni vor stabili pedeapsa care i se cuvine

Procurorii  Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au finalizat astăzi cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Manolică Gagiu pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Din probatoriul administrat în cauză, procurorii au stabilit că în data de 18 iulie a.c. , în jurul orei 15,30, Manolică Gagiu l-a constrâns pe minorul Lupu Dumitru, în vârstă de 9 ani, din Gruia, să întreţină relaţii sexuale.

"După ce l-a luat cu forţa de pe stradă l-a dus în locuinţa sa din comuna Gruia, unde l-a imobilizat, legându-l de mâini şi de picioare şi i-a aplicat o lovitură în jurul ochilor şi la gură, după care bărbatul i-a făcut sex oral minorului", a precizat Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi.

Bărbatul a mai avut de-a face cu oamenii legii, însă era cercetat pentru comiterea unui furt.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!