Video VIDEO Un bărbat a ameninţat că se aruncă dintr-un copac în faţa Prefecturii Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care a ameninţat că se aruncă dintr-un copac din faţa Prefecturii Mehedinţi a pus joi dimineaţă pe jar autorităţile din Drobeta Turnu Severin.

Echipele de intervenţie şi de negociere din cadrul IPJ Mehedinţi şi Jandameriei Mehedinţi au acţionat  joi dimineaţă în faţa Palatului Administrativ din Drobeta Turnu Severin, unde un bărbat ameninţa că se aruncă dintr-un copac. Este vorba de Marin Broscăreanu, de 64 de ani, din satul Gârdoaia, comuna Floreşti.

Un barbat a protestat intr-un copac din fata Prefecturii Mehedinti

Traficul auto şi pietonal pe strada Traian nu a fost oprit, dar zeci de severineni s-au oprit să vadă despre ce este vorba, mai ales că protestatarul îşi striga nemulţumirile în gura mare,

Protest în faţa Prefecturii Mehedinti

Nu era coerent în ceea ce spunea, supărarea lui venind de la nişte litigii legate de un teren.

După aproximativ două ore, bărbatul a fost convins de autorităţi să coboare şi a fost preluat de un echipaj SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă