Un tânăr prins de jandarmi la Turnu Severin în timp ce îşi prepara un joint pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost prins de jandarmi în Turnu Severin

Echipajul  de ordine publică al Jandarmeriei Mehedinţi, care efectua noaptea trecută  o misiune de patrulare în zona Alea Sulfinei din Drobeta Turnu Severin s-a sesizat din oficiu, cu privire la  comportamentul suspect al unui tânăr.

La vederea echipajului, tânărul a încercat să se ascundă după nişte blocuri de locuinţe din zonă, moment în care jandarmii au procedat la interceptarea, legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia, constatând că este vorba de M. Marian, un severinean de 22 ani. 
           

“În continuare, jandarmii au procedat la efectuarea controlului corporal preventiv,  ocazie cu care au găsit în buzunarul tânarului  o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţinea materie vegetală de culoare verzuie cu miros înţepător, un pliculeţ transparent ce conţinea de asemenea  materie vegetală  precum şi o rolă de hârtie tip OCB pentru confecţionat ţigări”, a precizat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.
          

Având în vedere cele constatate,  a fost anunţată  echipa operativă din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Mehedinţi, iar  în urma verificărilor efectuate s-a constatat că amestecul de substanţe găsit asupra tânărului  prezenta caracteristicele drogurilor de risc.  Persoana în cauză a declarat jandarmilor  că nu este prima oară când fumează  astfel de ţigarete şi că  urma să-şi confectioneze o alta din pliculeţul pe care-l avea asupra sa.
          

Jandarmii au întocmit actele de sesizare  pentru infracţiunea de  cumpărarea sau deţinerea de  droguri de risc pentru consum propriu, iar bunurile găsite asupra tânărului au fost predate instituţiilor abilitate în vederea continuarii cercetărilor. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”