Un tânăr din Gruia-Mehedinţi a violat un copil de nouă ani, după ce l-a legat la mâini şi la picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor

Un copil de nouă ani din comuna Gruia, judeţul Mehedinţi, a fost violat de un vecin de-al său, Manolică Gagiu, de 36 de ani.  Bărbatul se află acum în arestul IPJ Mehedinţi pentru o perioadă de 29 de zile.

 Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale, procurorii au stabilit că în data de 18 iulie a.c. , în jurul orei 15,30, l-a constrâns pe minorul Lupu Dumitru, în vârstă de 9 ani, să întreţină relaţii sexuale.

"După ce l-a luat cu forţa de pe stradă l-a dus în locuinţa sa din comuna Gruia, unde l-a imobilizat, legându-l de mâini şi de picioare şi i-a aplicat o lovitură în jurul ochilor şi la gură, după care bărbatul i-a făcut sex oral minorului", precizează Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi.

Manolică Gagiu a fost prezentat joi magistraţilor Tribunalului Mehedinţi care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

Bărbatul a mai avut de-a face cu oamenii legii, însă era cercetat pentru comiterea unui furt. Urmează ca anchetatorii să stabilească dacă bărbatul suferă de afecţiuni psihice.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul