Un poliţist în stare avansată de ebrietate a intrat cu maşina instituţiei într-un pod la Cujmir-Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a rupt capul de pod şi s-a răsturnat în şanţ FOTO Corina Macavei

Un poliţist mort de beat a dat cu maşina instituţiei într-un cap de pod pe Drumul Naţional 56 A, în localitatea Cujmir. A scăpat nevătămat din accident, dar Logan-ul poliţiei este avariat în totalitate.

Sâmbătă seară, adjunctul şefului de post de la Dârvari, Gheorghe Bulată, aflat la volanul autoturismului de serviciu, o Dacia Logan, pe raza localităţii Cujmir a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. Poliţiştul era mort de beat, având o alcoolemie de 1,02 grame în sânge. Din câte se pare omul legii consumase băuturi alcoolice la o nuntă.  La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de la IPJ Mehedinţi, precum şi şeful Poliţiei Rutiere Mehedinţi.

„Vorbim despre un accident de circulaţie produs pe Drumul naţional 56 A, în localitatea Cujmir, pe fondul vitezei excesive conducătorul auto al utilitarei a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. Este vroba de un poliţist, a fost testat cu aparatul alcooltest şi a fost condus la Serviciul de Ambulanţă pentru a recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În funcţie de rezultatul probelor poliţistul riscă fie o amendă contravenţională şi reţinerea permisului pentru o perioadă de 90 de zile, fie dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având în sînge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a precizat Claudiu Bebec de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi.

Gheorghe Bulată nu este la primul incident, acesta fiind protagonistul unui alt alt accident de circulaţie petrecut cu ceva timp în urmă pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi pare să fie urmărit de ghinioane pentru că în ultimele zile un alt autoturism al instituţiei a fost făcut praf de un poliţist de la Postul de Poliţie Punghina. Accidentul s-a produs vineri după-amiază tot pe DN 56 A, la ieşire din oraşul Vînju Mare, pe fondul neatenţiei la volan al poliţistului.

IPJ Mehedinţi are în momentul de faţă o mare problemă în privinţa poliţiştilor din teritoriu având în vedere că Gheorghe Bulată nu este primul poliţist care se urcă beat la volan. În seara zilei de 5 iulie a.c. adjunctul şefului Postului de Poliţie de la Gruia, Petre Nedelcu, a lovit mortal un copil de 10 ani şi a băgat în spital alţi trei copiii, cu vârste între 7 şi 12 ani. În urma probelor biologice s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,60 grame alcool în sânge.

Citeşte şi:

O maşină a IPJ Mehedinţi s-a răsturnat într-un şanţ pe marginea DN 56 A

Şeful de Post de la Gruia a lovit mortal un copil şi a băgat în spital alţi trei copiii

Poliţistul care a ucis un copil la Gruia avea o alcoolemie de 1,60 mg alcool în sânge

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi