Un parlamentar solicită lămuriri despre situaţia dezastruoasă a piciorului Podului lui Traian de la Drobeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestigiile Podului lui Traian de la Drobeta, o minune arhitecturală construită de Apolodor din Damasc acum 2000 de ani, zac în momentul de faţă într-o cuvă de beton plină cu apă.

În urma semnalelor trase de presă cu privire la situaţia deplorabilă în care se află Piciorul Podului lui Traian de la Turnu Severin, deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, a cerut mai multe detalii de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Mehedinţi.

În răspunsul primit de parlamentar, DJC Mehedinţi spune că, deşi proiectul de reabilitare a demarat în 2007, lucrările la piciorul Podului lui Traian au început abia în 2017:

”Lucrările la obiectivul Picior Pod din cadrul Proiectului Reabilitarea complexului muzeal al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier şi valorificarea lui ca produs turistic au început în toamna anului 2017 şi au constat în scoaterea apei din interiorul cuvei, extragerea pilei intermediare 3 realizată în perioada comunistă din beton armat şi demantelarea pilelor de elementele de beton (contemporane) existente”.

Cu ocazia acestor lucrări s-a constatat că pila culee (capătul de pod) se află pe o subzidire din blocuri de beton a cărei grosime este de câţiva metri. Aşa se face că soluţia referitoare la eliminarea cuvei de beton armat şi realizarea unui perete mulat cu adâncimea până la roca de bază nu se mai poate realiza din cauza grosimii blocurilor de beton. În aceste condiţii, lucrările au fost stopate până se identifică alte soluţii tehnice viabile.

”Este strigător la cer de ce a fost nevoie de 10 ani pentru a constata acest fapt, sau poate că acesta a fost constatat la timp dar ignorat, el fiind adus în atenţia publică acum pentru a nu mai fi nici o şansă pentru a fi reabilitat. Finalizarea proiectului a fost amânată de câteva ori, noul termen fiind Decembrie 2018, dar din cauză că e nevoie de o altă soluţie este de aşteptat ca proiectul să se termine fără ca podul să mai fie reabilitat”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.

La ora actuală se păstrează din această construcţie un fragment al pilei pe malul Serbiei şi, ruinele capătului de pod (pila culee), pila intermediară 2 şi pila portar la Drobeta.

Podul roman de la Drobeta Turnu Severin a fost una dintre cele mai grandioase construcţii de acest gen din întreaga antichitate, a fost construit în perioada dintre cele două războaie dacice cu scopul de a permite armatelor romane să treacă mult mai uşor peste fluviu în vederea supunerii teritoriilor de la nord de Dunăre, care aparţineau Regatului Dac, condus la acea vreme de regele Decebal.

Pentru construcţia acestui pod, romanii au folosit o gamă variată de materiale şi, bineînţeles, au făcut apel şi la o serie de tehnici cu care erau familiarizaţi. O serie de ingineri din legiunile romane au lucrat după planurile celebrului arhitect Apolodor din Damasc, reuşind să finalizeze această construcţie.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort