Un nou episod din telenovela gunoaielor de la Orşova. Primăria nu are bani să închidă depozitul neconform

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai Ministerelor Mediului şi Dezvoltării, precum şi ai Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu s-au întâlnit vineri, 24 februarie, cu reprezentaţii municipalităţii şi Consiliului Judeţean Mehedinţi, pentru a găsi soluţii privind închiderea depozitului de deşeuri neconform din Orşova.

Groapa de gunoi a Orşovei trebuie închise până în iulie  pentru ca Primăria oraşului să nu primească amendă. Situaţia este extrem de complicată având în vedere că trebuie reglementată situaţia juridică a terenului, dar mai ales găsită o soluţie de finanţare, fiind vorba de lucrări ample şi costisitoare.

„Groapa de gunoi neconformă de la Orşova trebuie închisă până în iulie 2017 şi se constată la momentul acesta că s-au făcut decât foarte mici demersuri pentru închiderea acestuia. Vizita la faţa locului practic nu doreşte altceva decât să găsească soluţiile cele mai bune pentru a depăşi momentul şi pentru a nu ne alege cu sancţiuni enorme din partea Uniunii Europene pentru simplul fapt că nu am reuşit nici până la această dată să închidem această groapă de gunoi”, a declarat primarul de la Orşova, Marius Stoica.

Consilierul local Adrian Cican spune că acţiunea de ecologizare se ridică la suma de aproximativ 3,5 milioane de lei, bani pe care municipalitatea de la Orşova nu îi poate suporta de la bugetul local.

„Este o situaţie complicată, dar sper că sprijinul autorităţilor judeţene cât şi centrale să fie concret, să ne ajute să deblocăm cele două stări una imediată, gunoiul care încă colcăie în Orşova şi apoi partea legislativă şi tehnică”, a spus Adrian Cican.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Cătălin Ştefan Rotea, România se află în procedură de infringement pentru depăşirea teremenelor de închidere a depozitelor de deşeuri neconforme, riscând o sancţiune de 1,8•milioane de euro, la care se adaugă o amendă zilnică cuprinsă între 3.000 şi 120.000 de euro, până la închiderea efectivă a tuturor depozitelor neconforme de deşeuri.

Problema închiderii gropii de la Orşova se suprapune cu o altă situaţie delicată, aceea a sistării activităţii de salubrizare a oraşului de către operatorul privat care are contract în acest sens cu Primăria municipiului.

Concret, Orşova, poarta de intrare în Clisura Dunării, cea mai importantă zonă turistică a Mehedinţiului, este sufocat de munţi de gunoaie. Din data de 18 ianuarie a.c., operatorul serviciului de salubrizare nu mai ridică gunoiul menajer de pe raza oraşului pe motiv că a apărut, din ianuarie 2017, o nouă taxă care i-ar îngreuna situaţia şi că are nevoie urgent de o majorare a tarifului, aprobată în Consiliul Local.

„Deocamdată nu este o stare de necesitate. Probabil, dacă dânşii hotărăsc, este o stare de alertă în condiţiile în care parametrii biologici la nivelul oraşului sunt depăşiţi. Dacă vor propune prin comitetul local pentru situaţii de urgenţă bineînţeles că vom încerca să aprobăm acest lucru, dar trebuie urmărit în continuare şi cum vor face plăţile pentru serviciile respective”, a precizat prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG