Un dascăl de elită se retrage la pensie. Elev: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce ştiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clipe extrem de emoţionante vineri la şcoala nr. 7 din Drobeta-Turnu Severin. Unul din din cei mai buni dascăli ai judeţului Mehedinţi, învăţătorul Dan Gioarsă, se retrage la pensie la finele anului şcolar şi astăzi a sărbătorit acest moment împreună cu elevii clasei sale, foşti elevi şi colegii de şcoală.

Emoţie, lacrimi, cuvinte frumoase şi de recunoştinţă, aşa s-ar putea caracteriza în câteva momente întâlnirea de suflet dintre învăţătorul Dan Gioarsă, prin mâna căruia au trecut generaţii întregi de copii, cu foştii şi actualii săi elevi. I-au fost alături evident şi membrii familiei sale, sora, soţia, fiica şi nepoata, prietenii, colegii de şcoală, iar elevii care acum termină clasa a IV-a şi-au luat la revedere în cel mai frumos mod cu putinţă de la dascălul lor. Pe rând au transmis la microfon în sala de festivităţi a şcolii nr. 7 câte un gând, iar mulţi dintre ei abia au reuşit de emoţie să vorbească. I-a învăţat să deosebească binele de rău, lumina de umbră,  adevărul de compromis. Alte sute de elevi care trăiesc departe de Severin i-au transmis mesaje în reţeaua de socializare fiind cu gândul şi sufletul alături de învăţătorul lor.

  Invatatorul Dan Gioarsa se retrage la pensie  „Dragă domnule învăţător, vă mulţumesc că m-aţi învăţat să scriu, să citesc şi să socotesc”, a spus unul dintre elevi.  
„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce m-aţi învăţat, pentru tot ceea ce ştiu. Au fost cei mai frumoşi cinci ani din viaţa mea”, a spus un alt elev.  

Cuvintele au fost puţine pentru a exprima mulţumirile aduse celui care de-a lungul zecilor de ani la catedră şi-a pus amprenta asupra formării lor morale şi profesionale, în spiritul învăţăturii, muncii, iubirii de ţară, în dragostea pentru adevăr, dreptate şi corectitudine.

„Îmi aduc aminte, era o lecţie când se spunea că trebuie să te ridici în faţa tricolorului şi că devii om atunci când ai plantat un om, ai fondat o bibliotecă şi ai educat un copil. Îmi pot permite la momentul acesta să spun că am plantat mulţi pomi, am fondat şi o bibliotecă, chiar două şi am şi un copil. Mai mult, am şi o nepoată reuşită, dar toate acestea le-am avut datorită unui om, care mi-a fost alături tot timpul, soţia mea. Sunt ferm convins că fără puterea ei de a mă tempera nu aş fi reuşit. De la 1 septembrie 1973 şi până acum sunt exact 45 de ani de activitate didactică, de care niciodată nu mi-a fost ruşine. M-am ghidat toată viaţa după un dicton <<atunci când nu mai eşti copil pleacă din învăţământ>>. Dragii mei, sunt serii anterioare de elevi, când eram foarte dur, nu mi-a făcut plăcere, am fost dur pentru ei, pentru copii. Erau alte vremuri, dar trebuie să recunosc că se făcea carte. Şi acum muncesc dascălii, dar acolo sus cineva nu ne iubeşte”, a spus Dan Gioarsă.

Şi-a învăţat elevii să-şi apere cu demnitate punctul de vedere, să fie ambiţioşi, dar şi toleranţi, iar ca viitori adulţi să nu lase pe alţii să le hotărască destinul. De altfel, el însuşi a fost un model pentru elevii şi colegii săi, fiind primul dascăl din România care a deschis proces în instanţă pentru calcularea sporurilor salariale acordate profesorilor, deschizând practic o cutie a Pandorei fiindcă după acţiunea sa au urmat un val de procese în toată ţara. A avut în total şase procese pentru salarizare (sporuri, majorări acordate prin diverse legi ş.a.) şi le-a câştigat pe toate.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente