Ucigaşul lui Ioan Luchian Mihalea ar putea beneficia de legea penală mai favorabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în cursul zilei de miercuri, Judecătoria Drobeta Turnu Severin i-a respins cererea de liberare condiţionată lui Ionel Păun, joi Tribunalul Mehedinţi urmează să se pronunţe în ceea ce priveşte o posibilă reducere a pedepsei potrivit noului cod penal.

La fel ca alţi deţinuţi din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin şi Ionel Păun, unul din cei doi criminali ai lui Ioan Luchian Mihalea, a  fost analizat de comisia care s-a instituit prin HG 836 din 2013 privind constituirea şi atributiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale.

Judecătorii ar putea dispune micşorarea pedepsei potrivit legii penale mai favorabile.

Ionel Păun, acum în vârstă de 40 de ani, a executat 20 de ani de închisoare, fiind condamnat în 1994 la închisoare pe viaţă.

Citeşte şi:

Criminalul lui Ioan Luchian Mihalea rămâne după gratii

Criminalul lui Ioan Luchian Mihalea ar putea fi eliberat

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul