Turnu Severin: Un sârb depistat cu şedere ilegală este obligat să părăsească România în 15 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sârb, în vârstă de 35 ani, a fost sancţionat cu avertisment scris şi obligat să părăsească România în termen de 15 zile, după ce a fost depistat în Severin cu şedere ilegală.

Poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări- Serviciul pentru Imigrări Mehedinţi au organizat, luni, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, în Drobeta Turnu Severin. Cu această ocazie, a fost depistat un cetăţean sârb, pe numele său K.S. (38 ani), care avea dreptul de şedere pe teritoriul României expirat. 

Bărbatul depăşise cele 90 de zile de şedere pe teritoriul ţării în decurs de şase luni, conferite prin acordul dintre România şi Serbia, astfel încât şederea acestuia a devenit ilegală.

Străinului i-a fost eliberată o decizie de returnare prin care este obligat să păsească teritoriul României în termen de 15 zile şi a fost  sancţionat cu avertisment scris, conform O.U.G. 194/2002, republicată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?