Turnu Severin: Trei severineni au câştigat bronzul la Campionatul Naţional de Ne-Waza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele sportivilor vin în urma a sute de ore de antrenamente

Din cei patru sportivi ai CSM Drobeta, calificaţi în finala Campionatului Naţional de Ne-Waza de la Ploieşti, din 19 şi 20 februarie a.c., trei au câştigat bronzul. 

La sfârşitul săptămânii trecute, la Ploieşti, s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de Ne-Waza (luptă la sol) pentru U 23, tineret, masculin şi feminin. În competiţie au participat 85 de sportivi de la 27 cluburi de Judo din România.
 
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Drobeta Turnu Severin a avut patru sportivi calificaţi, trei dintre aceştia reuşind clasarea pe cea de-a treia treaptă a podiumului.

Astfel, Popescu Gabriel (81 kg) a realizat cele mai frumoase meciuri, confirmând valoarea sa de component al lotului naţional de seniori, pe categoria 73 kg. La rândul lor, Stan Alexandra (+63 kg) s-a clasat pe locul trei, după trei victorii şi o înfrângere, iar Hondiu Daniela (63 kg) a câştigat poziţia a treia, după o “dispută” cu colega sa de club Miloiu Valeria (loc V).

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie