Turnu Severin: Sporurile câştigate în instanţă sunt cerute înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii şi poliţiştii comunitari din Drobeta Turnu Severin trebuie să restituie sporurile primite în 2008. Măsura vine în urma unui control făcut de Curtea de Conturi, conform căruia banii s-ar fi acordat ilegal. Sindicaliştii consideră decizia ilegală şi au atacat decizia în instanţă.

A venit şi rândul funcţionarilor publici, dar şi a poliţiştilor comunitari să returneze sporurile primite în 2008! Este vorba despre sporurile de dizpozitiv, fidelitate, periculozitate, stress şi prima de vacanţă, dar şi despre cadourile în valoare de 150 lei acordate, de 1 Iunie, pentru fiecare copil al funcţionarului sau poliţistului comunitar, primele de Paşti şi Crăciun, precum şi cele acordate salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Măsura vine în urma unui control făcut de Curtea de Conturi, conform căruia banii s-ar fi acordat ilegal.

Toţi cei 192 de poliţişti comunitari din Severin trebuie să restituie sporurile, iar cei mai afectaţi sunt agenţii care au cele mai mici salarii. “Noi avem o hotărâre judecătorească, încă din 2007, prin care sunt câştigate aceste drepturi. Vă daţi seama că, acum, dacă se pune în aplicare şi diminuarea salariului cu 25% şi dacă instanţa, prin absurd, nu ne dă câştig, rămânem cu mai nimic din salariu”, ne-a spus insp. pr. Constantin Barbu, vicepreşedintele Sindicatului “Drobeta `98” din cadrul Poliţiei Comunitare Severin.

Mai bine nu stau nici cei 209 angajaţi ai Primăriei Tr. Severin, care au primit direct deciziile de imputare pentru sume cuprinse între 600 şi 6500 lei. Au de returnat 735.839 lei, dar nu au de gând să o facă şi au intentat proces, mai ales că aceleaşi sporuri le-au primit şi în perioada 2006-2007.

Mai multe informaţii puteţi citi, mâine, în Adevărul de Seară Severin.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO