Turnu Severin: Premiul I pentru Tabita Streinu, la Festivalul Internaţional de muzică pentru copii din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabita Streinu din Drobeta Turnu Severin este câştigătoarea premiului I la Festivalul Internaţional de muzică uşoară şi clasică pentru copii din Albena- Bulgaria.

Tabita Streinu (11 ani) din Drobeta Turnu Severin a participat în perioada 13-23 iunie a.c., la Festivalul Internaţional de muzică uşoară şi clasică pentru copii din Albena- Bulgaria.

Ea a încântat juriul cu cele două piese pe care le-a interpretat: “Părinţii mei” şi “Doar când ai prieteni”, obţinând premiul I la categoria 10-12 ani. La acest concurs au participat copii din Rusia, Bulgaria, Israel, Republica Moldova, Serbia, Germania şi România, Tabita fiind singurul concurent din Mehedinţi.

Înainte de acest concurs, micuţa a participat la Festivalul Internaţional Armonia de la Cluj, unde a obţinut premiul special al juriului, cu o piesă în primă audiţie.

Tabita, membru în Academia Copiilor
La doar 11 ani, Tabita Streinu se poate mândri cu multe realizări în plan muzical. A reuşit ca, în numai doi ani, să obţină peste 20 de premii, atât în ţară, cât şi în străinătate, ca solist de muzică uşoară. În toamna acestui an, ea a intrat în grupul celor mai talentaţi copii din România, Academia Copiilor, iar în curând va începe să studieze şi pianul.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”