Turnu Severin: Pompierii au abandonat căutările copilului înecat în Cerna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două săptămâni de la dispariţia lui Nicuşor Georgescu (11 ani) din Topleţ, căutările micuţului au fost întrerupte de pompierii profesionişti ai ISU “Drobeta”.  Singurii care l-ar mai putea căuta sunt pompierii civili din localitate, ajutaţi de localnici care aşteaptă însă scăderea debitului Cernei. 

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” au abandonat căutările în cazul elevului din Topleţ, dispărut în Cerna. De la producerea nefericitului eveniment, mai exact de pe 31 martie, pompierii l-au căutat neîncetat. “Zilnic, o echipă formată din cinci subofiţeri, cu o barcă pneumatică şi cu o autospecială la dispoziţie, l-a căutat pe elevul înecat pe cursul râului Cerna, din Topleţ şi până la Orşova. Căutările s-au făcut atât pe malurile râului, cât şi pe apă”, spune sg. mj. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al insituţiei.

În primele zile, la operaţiune, au mai participat pompierii civili din localitate, dar şi localnicii, însă din cauza debitului ridicat al râului, au fost nevoiţi să întrerupă, pentru moment, căutările. “L-am căutat cu tot satul, dar cum Cerna e mare, după ploi, ne-am oprit. Copilul e micuţ, poate să fie agăţat pe undeva, pentru că sunt multe sălcii căzute”, ne spune Ilie Haşca, primarul comunei Topleţ.

Autorităţile locale exclud varianta ca micuţul să fi ajuns deja în lacul de la Orşova. “Mâine sunt deja două săptămâni de când copilul a fost dat dispărut. Nu cred să fi ajuns în lac, pentru că ieşea până acum. Cred că e prins undeva pe fundul râului, prin sălcii.

Este posibil ca apa să-l fi băgat sub ele cu ghiozdan cu tot, că ştiţi că băiatul se întorcea de la şcoală. Păcat, era singurul copil al familiei Georgescu. Săracii, sunt disperaţi ca oricare părinţi”, adaugă primarul Ilie Haşca.
     
Mai multe informaţii despre acest caz puteţi citi astăzi în Adevărul de Seară Severin.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €